marți, 2 aprilie 2013

Producătorul german care vine în România este Wiesmann!


Primul ministru Viorel Ponta a declarat în urmă cu câteva zile că un producător german de prestigiu va veni în România.

Conform unui consultant auto român de prestigiu foarte apropiat de detaliile investiţiei anunţate în România de către primul-ministru, fabricantul german de automobile care va veni în România este Wiesmann, cunoscut pentru roadsterele şi coupe-urile sale destinate pasionaţilor de maşini sportive cu alură clasică şi totodată avangardistă. Premierul nu a contestat această scăpare „pe surse”, însă a lăsat de înţeles că ştie şi unde anume va fi făcută investiţia germană. După ce cu o zi în urmă el a exclus BMW din lista scurtă de producători, azi a venit confirmarea că nici ceilalţi doi competitori probabili nu fac parte din ea.
Atuurile ţării noastre în privinţa manufacturierului german sunt multiple. România are suficientă forţă de muncă specializată în îndreptarea caroseriilor din ciocan, iar sindicatele de la Dacia şi Ford pot furniza oricând liste întregi de conlocuitori care pot demonta manual o maşină întreagă în mai puţin de 30 de minute. Atuuri esenţiale, având în vedere că fabricantul german de automobile se bazează exclusiv pe munca manuală.
O altă veste bună este că modelele Wiesmann vor fi asamblate la Câmpulung-Muscel, ocazie cu care un oficial al companiei a declarat, sub anonimat, că vor folosi şi matriţele de Aro pentru a-şi îmbogăţi gama - după roadstere şi coupe-uri, vor fabrica la noi şi un off-roader veritabil. Nu este exclusă montarea unui motor de şase cilindri în linie de provenienţă BMW pe un şasiu de IMS, germanii fiind convinşi că astfel vor împlini visul a zeci de mii de români.
Întrebaţi despre venirea germanilor la Câmpulung, foştii lideri de sindicat de la ARO au declarat că în sfârşit se justifică strategia lor de acum câţiva ani, când au dorit să doneze spermă în grup pentru a-şi salva fabrica. „Vă daţi seama că nemţii caută oameni iuţi de mână, iar publicitatea gratuită care ni s-a făcut în trecut i-a ajutat fără îndoială să ne găsească!”, a declarat Mihală Baru, ex-şef adjunct de sindicat, actualmente căpşunar, direct prin satelit din Spania. ”Clar ne întoarcem în ţară, dar numai dacă plătesc bine, că noi nu suntem sclavii lor şi nici nu ne vindem ţara aşa uşor!”, a mai declarat el.
Iniţial, germanii ar fi vrut să investească în Ungaria sau Slovacia, dar situaţia economică extrem de grea din cele două ţări, comparată cu creşterea economică susţinută şi calmul economic din ţara noastră, a cântărit puternic în defavoarea acestora. 
Aşteptăm aşadar confirmarea oficială din partea primului ministru şi până atunci vă lăsăm cu galeria foto în care puteţi admira câteva modele care vor fi asamblate la noi în ţară.



Share:

0 comentarii:

Traduce pagina

Total vizite postari

Nume

E-mail *

Mesaj *

Blog Archive

Un produs Blogger.