joi, 14 februarie 2019

Cine sunt eu...? Cine esti tu..., ce poti oferi societatii sau persoanei tale dragi de langa tine?


Hei...!
Tu..,da tu! Cel ce citeste asta acuum pe blogul meu... Te-ai gandit sau ti-ai pus vreodata intrebarea...cine sunt eu? Cine sunt eu..., ce pot oferi omului drag de langa mine ca sa nu-l pierd..., cum pot evolua si tot asa? Te-ai gandit macar vreodata la asta? Si daca raspunsul este afirmativ..., ai reusit sa-ti gasesti raspunsuri la aceste intrebari sau momentan nici macar tu nu le poti da un raspuns? Ce este mai nasol este faptul ca traim intr-un secol al vitezei unde totul se intampla in graba, unde mai mereu suntem pe fuga unul dupa altul sau unii dupa altii si uitam de noi, practic uitam de micile placeri ale vietii..uitam practic de tot si devenim fix ceea ce nu ne dorim cand eram mici..si anume niste roboti. Sau mai bine spus, niste zombie...si uite asa usor, usor ne simtim goli pe dinauntru, ne simtim constransi de ceea ce ni se intampla in jurul nostru si cel mai "grav" lucru..., incepem sa avem gandire din ce in ce mai negativista si usor creeam in sinea noastra o mica depresie ceea ce va duce la o depresie in adevaratul sens al cuvantului. Si pentru ce? Chiar...pentru ce? De-a lungul vietii ne vom lovi mereu de aceste intrebari..."cine esti tu", "ce pot oferi persoanelor dragi din jurul tau" si tot asa mai departe.

Personal, si tot odata sincer, eu (ca si autor al acestui articol) pot spune cu mana pe inima ca nu pot oferi aproape mai nimic celor din jurul meu, fie ca sunt ei persoane dragi sau nu, si nu...nu o spun din modestie sau altceva, ci doar ca nu simt ca am ceva de overit lumii exceptand sfaturile ce le impartasesc tuturor, inclusiv prin aceste articole. Dar am unele momente in care pur si simplu stau si ma gandesc..., oare cum putem sa ne gasim pe noi insasi, cum putem sa ne echilibram sufletul...noi astia mai sensibili din punct de vedere emotional. Recunosc ca uneori mai dau si eu sfaturi de genul celor de mai sus sau din alte articole, dar la treaba asta in momentul acesta..mi-am cam pus capac singur. Si ca sa va descriu senzatia, stiti momentul acela cand vrei sa faci ceva si nu stii cum si de unde vrei sa incepi? Cam asa este *in mare* si acum prin confensiunea ce o redactez eu aici.
Am ajuns sincer la concluzia ca..orice eveniment neplacut, orice stare pe care o ai...oricat de tare te-ar durea sau oricat de mult te-ar rani o persoana...aceasta este menita sa te caleasca si sa te faca un om mai bun, mai perfect in timp. Am ajuns sa cred ca mai bine iti "omori" inocenta si bunatatea cat mai devreme posibil, decat sa ajungi la 30-35 de ani si inca sa arunci cu starile si sentimentele tale in stanga si in drepta crezand ca faci un bine tuturor..., cand realitatea este cu totul alta. Aici ar fi loc de o alta mica discutie ce cred ca va avea loc intr-un articol viitor. Si da, recunosc ca acest blog a devenit inactiv o perioada lunga de timp, dar momentan nu trec printr-o perioada asa roz precum pare, si tot asa mai departe. 

Asta ar fi cam primul articol dupa o "pauza" cam lunga, asa ca daca cumva ti se pare ca pe undeva nu se leaga ce am spus, nu uita ca pur si simplu am intrat pe blog, am dat "compunere", mi-am inchis ochii si am scris tot ce am simtit si am gandit pe moment, so...fiti blanzi! :D 


Pana la articolul viitor, aveti grija de voi.
Pace!
Share:

Traduce pagina

Total vizite postari