duminică, 22 aprilie 2018

Descarca acum AVICII – True Stories

Filmul spune povestea DJ-ului fenomen, nominalizat la premiile Grammy, Avicii (AKA Tim Bergling). Nimeni nu se aștepta ca superstarul muzicii electronice să treacă la doar 27 de ani de la un număr de 320 de concerte pe an la stoparea totală a show-urilor live, lucru făcut public pe 30 martie 2016. Filmul, realizat după acest moment, propune un portret intim al artistului și redă călătoria sa pe parcursul a patru ani, de la debut până la succesul internațional, fără să neglijeze provocările prin care a trecut și problemele pe care acesta le-a întâmpinat inclusiv în ceea ce privește sănătatea fizică și psihică. Apropiat și sincer, filmul îl prezintă în lumini diferite, de la mega spectacolele de acasă din Stockholm, susţinute în fața a 80.000 de persoane, până la mai multe interviuri intime, unde el vorbește despre provocările care i-au afectat cariera. „Am vrut să fac un film extrem de sincer despre Tim ca personă, nu doar ca Avicii. Să fii un superstar mondial nu e așa ușor cum pare pe Instagram”, declară regizorul filmului, Levan Tsikurishvili Cu ajutorul contribuțiilor unor artiști precum Tiesto, David Guetta și Chris Martin sau Wyclef Jean, True Stories devine un document important și o explorare a naturii și presiunilor impuse de intensitatea faimei din punctul de vedere al artiștilor şi în aceeaşi măsură, este şi un film pentru fanii devotaţi Avicii.
Sursa descriere: zilesinopti.ro
**Subtitrare: engleza**
**Calitate: HD**
Share:

sâmbătă, 21 aprilie 2018

Brățările Shamballa și semnificațiile acestora

Brățările Shamballa au apărut in 1994 într-un magazin parizian și au căpătat notorietate prin faptul că multe vedete au început să se afișeze purtand acest tip de brățări. Denumirea de Shamballa le revine pentru că acestea țin de spiritualitatea Tibetană. În credința tibetană, Regatul Sambhala este, conform scrierilor antice, un tărâm mitic, unde trăiesc doar cei cu un nivel ridicat de karma.
Brățările sunt, prin simplitatea lor, de o complexitate fascinantă. Brățările originale, făcute de budiști, erau confecționate din șnur de cânepă și mărgele din lemn, uneori din santal. Nu putem vorbi despre brățările Shamballa adevărate sau false. Conceptul Shamballa provine din antichitate, iar brățara pe care o cunoaștem astăzi este o adaptare occidentală după cultura asiatică. Șnurul împletit în stilul cobra, de cele mai multe ori negru, integrează măgele pietruite de diverse culori, având fiecare culoare o semnificație. Țin să menționez că purtătorii de Shamballa cu renume public se axează pe brățările care au mărgelele cu pietre semiprețioase, iar prețul uneia nu este accesibil pentru orice buzunar (150RON conform kelan.ro), însă lucrătorii handmade au reușit să încropească ceva încât fiecare om să-și permită un accesoriu Shamballa, astfel că putem găsi de cele mai multe ori în buticurile de suveniruri la prețuri foarte mici, dar și in mall-uri sau magazine de bijuterii la un preț ceva mai ridicat, sau pot fi achiziționate online de pe diverse site-uri.
Brățările Shamballa nu au devenit atât de iubite doar datorită purtătorilor, ele având semnificații foarte interesante, de exemplu, în occident, Shamballa reprezintă o metaforă pentru calea spirituală pe care unii o por urma, ce duce spre iluminare, pace, liniște și înțelegere. Fiecare mărgea semnifică călătoria sfântă a individului spre armonie, realizare, conștiință, liniște și înțelegere. Alții pot interpreta mărgele ca niște lecții de vindecare spirituală, fericire, iluminare. Pentru fiecare, brățările au o semnificație unică și specială. Oamenii le poarta în funcție de ce simt în acel moment. Cum spuneam, culorile mărgelelor au și ele fiecare în parte o anume semnificație:
Mărgeluța neagră reprezintă absenţa luminii și e asociată cu puterea, autoritatea, eleganţa, moartea, misterul.
Mărgeluța albă e considerată culoarea perfecțiunii. ce aduce claritate și puritate, mărind forța vitală, vindecând corpul, mintea și spiritul.
Mărgeluța roșie este asociată cu Chakra Rădăcină aflată la baza coloanei vertebrale. E legată de pasiune și sexualitate, un sentiment de siguranță,  iubire și sprijin.
Mărgeluța portocalie este asociată cu abdomenul, Chackra Sacrală care ţine de sentimente, intimitate, senzualitate, creativitate, reducerea stresului.
Mărgeluța galbenă sau aurie reprezintă Chakra Plaxului Solar și e asociată cu voința, optimismul și siguranța de sine.
Mărgeluța verde reprezintă Chakra Inimii și este asociată cu natura, echilibrul și armonia. Iertarea, acceptarea, renașterea caracterizează această brățară.
Mărgeluța albastră reprezinta Chakra Gâtului, albastrul fiind culoarea vindecării și a comunicării, a înțelepciunii și a încrederii.
Mărgeluța indigo reprezintă Chakra Sprâncenei și e asociată cu aspectele intuitive și imaginative ale vieții, ale percepției și abilităților psihice.
Mărgeluța mov reprezintă Chakra Coroanei, localizată la cap, asociată cu spiritualitatea și beatitudinea, ce echilibrează toate aspectele fizice, mentale, emoționale și spirituale. Produce inspirație, înțelepciune, cunoaștere.
 De când brățările Shamballa s-au răspândit mai peste tot, și numărul abonaților pe youtube a canalelor de tutoriale hand-made au crescut, așadar, dacă nu doriți să vă cumpărați accesoriul, puteți ușor să vi-l faceți exact așa cum vă doriți și cum simțiți că vă reprezinta (materiale puteți achiziționa de pe www.multemargele.ro)
Share:

Traieste-ti viata cat mai poti...

De aseara sunt intr-o stare de soc. Probabil pentru unii nu pare cine stie ce, dar acest om din stanga cunoscut sub numele Avicii (Tim Bergling), a fost gasit decedat in Oman ieri seara la doar...28 de ani. N-am sa mai scriu cauza mortii, n-am sa mai povestesc ce si cum deoarece sunt multe alte site-uri si blog-uri ce mi-au luat-o inainte, si pe langa asta nu vreau sa ma folosesc de acest subiect..., dar...subiectul asta m-a pus pe ganduri grav. Foarte grav. Astazi de dimineata, gandindu-ma la acest subiect am realizat cat de subtire este viata noastra. Cat de firava, cat de sensibila sau cum vreti dvs sa o caracterizati. Astazi petreci, astazi razi si esti fericit, si maine stai pe spate intins sub 2m de pamant. Ironic sau nu, in urma cu cateva zile am scris articolul "Incotro ne grabim? Unde vrem sa ajungem?" in care am spus opinia mea in legatura cu toata aceasta graba a societatii. Poate nu are nici o legatura cu subiectul de fata , dar va sfatuiesc ca pentru o mica perioada de timp sa scapati de tot stresul, sa incercati sa va cunoasteti pe voi insiva. Nu lasati ca societatea sa va acapareze viata si sa deveniti un robot care munceste 20h din 24h. Ok, inteleg...in Romania nu avem parte de aceleasi salarii, sau de acelasi trai de viata, dar totusi tu cititorule, preferi sa te afunzi in probleme, in stres continuu, si tot asa mai departe? Sau preferi sa duci o viata lipsita de stres, probleme, etc? Eu tind sa aleg a 2-a parte, si sper ca si tu :)
Traieste fiecare zi cu satisfactie, traieste ca si cum ar fi ultima ta zi pe acest pamant. Iarta, iarta toti oameni ce ti-au facut rau, nu lasa ca raul sa ajunga in sufletul tau. Zambeste, nu uita sa zambesti in fiecare clipa, indiferent cat de rea sau buna este situatia de fata...si cel mai important: pretuieste viata. Pretuieste-o, si multumeste-i Celui de sus ca ai o noua zi. O noua zi in care esti sanatos, o noua zi in care poti zambesti din nou, o noua zi alaturi de familia si de prietenii tai. Nu lasa ca viciile sa iti "intre" in sange. Acest lucru aparent a fost si cauza decesului dj-ului Avicii si prin acest articol vreau sa trag un mic semnal de alarma. 
In aceasta lume suntem trecatori si calatori, din pacate, si nimeni...absolut nimeni nu ne va putea spune vreodata cand ne va fi sfarsitul. Asa ca tu omule, da tu...cel care citesti acest articol, zambeste. Zambeste si traieste-ti viata la maxim acum cat mai poti, acum cat mai ai timp. Lasa in urma ta amintiri frumoase, uita toate problemele si tot stresul si...traieste-ti viata :)
"Adevarul e ca, de indata ce nu mai suntem nevoiti sa ne ingrijim de viata noastra, nu mai stim ce sa facem cu ea si o irosim cu totul." - Andre Gide
Share:

marți, 17 aprilie 2018

Tu soferule, unde te grabesti atat? Fii mai atent

Oare cate vieti trebuiesc curmate ca sa ne trezim la realitate? Sa ne trezim si sa facem lucrurile cum trebuie? In articolul precedent am vorbit pe scurt despre graba, despre faptul ca noi sistematic ne grabim si am sa repet din nou intrebarea din acel articol: cu ce scop? Care este tot acest scop al grabei noastre? Problema noastra este ca vrem cu totii sa ajungem in acelasi loc, in acelasi timp si din pacate, unii dintre noi nu sunt atenti la ceea ce au de facut, adica in speta...soferii. Ok, nu generalizez, mai sunt si soferi de treaba ce te lasa sa treci, etc etc, dar stiti vorba aia: "Fiecare padure are uscaciunile lui". Ieri, 16 aprilie 2018 a avut loc un eveniment tragic in care un biciclist a fost UCIS datorita unui idiot ce s-a gandit sa depaseasca, fara sa fie atent ca din fata lui venea un biciclist si implicit, si alte masini in spatele acestuia. Oare cat de putina minte scurta sa ai, si sa depasesti asa..de voia ta, si presupun ca nici nu a semnalizat pentru ca mna, vorbim de Bucuresti :), un oras in care majoritatea soferilor nici nu stiu ce rol are acel bat din stanga volanului, si da, imi veti sari in cap cu unele chestii, dar crede-ti-ma ca in 7 ani de mers pe bicicleta pe drumurile publice am intalnit sute de soferi bucuresteni, ce nu stiu sa semnalizeze. Probabil asta le-au intrat in minte, si in ADN. In fine, deja dau in alte polemici si ma abatat de la articolul de fata. 
Trebuie sa facem ceva, trebuie sa facem ceva pentru a atrage atentia ca si noi, biciclistii avem drepturi de a merge pe strada, sau pe sosea. Indiferent ca vorbim de masina, sau de bicicleta, sau de un simplu cetatean ce merge pe trotuar, toti facem parte in aceeasi oala. Toti impartim drumul public si toti trebuie sa respectam un minim de bun simt, dar din ceea ce vad/aud si aflu, cam greu. Ne este asa de greu sa ne respectam intre noi ca oameni, dar sa ne respectam si in trafic, deci... :)
Este pacat, unii dintre noi isi risca viata pe aceste drumuri, unii dintre noi isi pierd vietiile. Ar trebui sa ne uitam si la noi (ca soferi), poate si noi facem greseli. Poate si noi mai incalcam o banda, poate si noi mai trecem pe rosu sau nu acordam prioritate..dar trebuie sa avem grija. Mai jos am sa va citez o postare ce a fost publicata imediat dupa accidentul ce tocmai vi l-am prezentat 

"Furie si lacrimi.... Asta simt acum! E o zi foarte trista... Atat de trista incat nu pot sa stau nici macar un minut fara sa nu imi vina sa plang. Un pasionat al bicicletei, din Otopeni, un om cu o familie frumoasa, pe care o cunosteam, a fost UCIS ieri, in timp ce pedala, pe soseaua dintre Stefanesti si Dascalu de o masina care a depasit pe contrasens. Ma dor lacrimile si in acelasi timp imi vine sa urlu de nervi! Si daca nu facem ceva pentru a atrage atentia ca si bicicletele si biciclistii au locul lor pe sosea, multi vom avea aceeasi soarta. Aceea este soseaua unde si eu ies frecvent la antrenament... si nu numai acolo, ci si in alte zone, asa cum ateageam atentia acum cateva zile, soferii nu au niciun fel de respect si atentie fata de ciclisti! Iar asta trebuie sa se schimbe!!! Condoleante familiei indurerate... caci altceva nici nu mai pot scrie/spune 😡 As putea sa adaug, insa, ca exista un antrenor de ciclism care scoate copii sub 14 ani, la antrenament pe soseaua aceea si s-a intamplat de multe ori sa cada pe sosea sau in sant din cauza masinilor... Poate se seizeaza cine trebuie." - Adriana Szentgyörgyi Ceausescu

PS: Daca vrei sa vezi o schimbare in bine in jurul tau, fii tu schimbarea aceea si ii vei molipsi pe toti! :)
Share:

luni, 16 aprilie 2018

Incotro ne grabim? Unde vrem sa ajungem?

Am unele momente in viata mea in care stau pur si simplu si privesc lumea din jurul meu. Ok, inteleg, este limpede faptul ca lumea in ziua de astazi evolueaza, noi devenim din ce in ce mai solicitati, devenim tot mai stresati dar totusi, de ce ne grabim si mai ales, pentru ce? Exista un motiv real, un motiv ce iti va aduce bucuria sufleteasca? Majoritatea dintre noi uitam, uitam sa ne iubim pe noi, uitam sa iubim lumea din jur, uitam sa mai facem chestiile ce ne faceau fericiti, uitam sa zambim din orice lucru, oricat de banal ar fi acela. 
Toata lumea din jurul nostru este tot mai agitata, tot mai trista...totul a devenit asa de sistematic, iar instinctul de a ne grabi ni-l instalam inca de cand suntem mici, din pacate. Ne grabim, ne grabim spre moarte mai exact. Tanjim din pacate dupa lucrurile materiale, dupa bani cat mai multi, devenim tot mai reci, tot mai angoasati, tot mai tristi. Cu ce scop? Pentru ce? 
Tu ce preferi? Preferi sa devii un robot, sa faci ceea ce ti se spune si nu ceea ce vrei? 
PS: stiu ca acest articol pare fara sens, dar dupa o lunga perioada de pauza imi va lua ceva sa ma obisnuiesc din nou cu scrisul :)
Share:

Traduce pagina

Total vizite postari