Din dorința de a ne pregăti pentru viață, părinții încearcă să ne transmită anumite lecții, în speranța că ele ne vor fi de folos pentru a răzbi în viață.Ne vorbesc despre faptul că lumea e un loc nemilos și care ține doar cu cei care se descurcă. (Nu își amintesc de Darwin dar stiu că supraviețuiesc doar cei mai adaptați și puternici).Notele bune sunt pentru ei reflecția sfaturilor lor pe care ți le-au transmis.Când iei o notă proastă sau o notă sub nivelul pretențiilor lor, ei te întreabă: “de ce ai luat nota asta… alții ce note au luat?”.
Ești mereu raportat la notele colegilor tăi. În timp, de frică să nu îi dezamăgești, începi să te forțezi și să înveți vrute și nevrute. Dacă nu ai învățat, vei trișa și vei copia.Problema este că societatea, merge cam pe același model :
-școală generală – ai note bune, ajungi la un liceu bun
-liceu bun – ai note bune, ajungi la facultate bună
-facultate bună – ai note bune, ai șanse la o carieră în domeniul studiat
Acest traseu e replicat anual de sute de mii de studenți din România. Câți dintre cei care au lucrat din greu au ajuns să aibă oportunitățile promise de acest traseu?
Prea puțini. Nu e nevoie de un număr pentru a observa lucrul acesta.
Când tu ai o strategie de educație bazată pe cantitate, o să obții tot o anumită cantitate. Problema e că nu ai nicio certitudine că ceea ce o să obții este și calitativ, știi doar că vei obține X studenți.Bun, ai câteva filtre de selecție (Examen capacitate, BAC, examen de licență) pentru a putea decide “calitatea unui om”, dar mi se pare stupid să sumarizezi 4-5 ani de studiu printr-un test care îți testează abilitatea de a memora diferite informații.Ce mi se pare stupid este că acel examen testează doar câteva materii, restul sunt 100% excluse.
Dacă eu eram mai bun la orice altă materie decât cele care mi se dau la examenul standardizat, eu sunt mai prost că m-am descurcat la respectivele materii?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu