sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Gameri, e timpul să schimbaţi rezoluţia noului an!

Până acum simulatoarele auto n-au făcut decât să creeze frustrări în rândul gamerilor care nu dispun de o consolă, deoarece producătorii Gran Turismo sau Forza Motorsport nu au găsit un interes real în dezvoltarea unei platforme pentru PC-uri. Chiar dacă vine cu o mică întârziere, suntem convinşi că vestea următoare va face gamerii cu PC-uri în dotare să-şi schimbe dorinţa pe care şi-au pus-o la trecerea dintre ani. Pentru că anul acesta îşi va face apariţia probabil cel mai tare simulator auto, care va fi disponibil şi pentru calculatorul tău: Project CARS.
Nu ştim încă nimic legat de cerinţele jocului, însă aruncând o privire peste pozele din galerie - despre care producătorii de la Slightly Mad Studios au menţionat că sunt chiar screenshot-uri din joc şi nu au fost modificate vizual în niciun fel - putem să te sfătuim să-ţi faci upgrade la unitate. Nivelul de detalii este incredibil de mare şi, probabil, covârşitor pentru mai orice „piesă” care stă cuminte sub birourile voastre de acasă. Partea bună este că ai timp să te mobilizezi până în toamnă (când a fost anunţat debutul lui Project CARS) cu un buget pentru componente noi şi, în cazul în care nu deţii deja, cu un volan acătări.
Şi vei avea nevoie de volan, deoarece nivelul la care va ajunge simularea realităţii va fi unul impresionant, după cum poţi să vezi în video-ul comparativ Project CARS vs. Gran Turismo 6 de mai jos. Chiar dacă băieţii de la SMS au în palmares două jocuri pe care nu poţi să le numeşti chiar simulatoare - Need For Speed Shift şi NFS Shift 2 - trebuie să ţii cont că antemenţionatele au fost cele mai bune jocuri din seria Need For Speed care nu s-au axat în totalitate pe ideea de arcade şi s-au concetrat şi pe partea de simulare. În plus, bugetul de 3,75 milioane de euro pe care îl are SMS la dispoziţie pentru dezvoltarea jocului şi dedicarea de care dau dovadă ar trebui să constituie argumente pentru ca Project CARS să fie jocul de curse cu maşini pe care ţi l-ai dorit dintotdeauna.

Ca să rămâi motivat, îţi recomandăm să-ţi setezi una dintre pozele din galerie ca imagine de fundal (ai de unde să alegi) să-ţi începi fiecare dimineaţă cu vizionare trailer-ului, pe care îl poţi vedea mai jos. Iar pentru mai multe informaţii şi ştiri fierbinţi despre joc, intră aici.
Share:

0 comentarii:

Traduce pagina

Total vizite postari

Nume

E-mail *

Mesaj *

Blog Archive

Un produs Blogger.