Dovada ca mai sunt oameni cu suflet pe lumea asta . . .

De cele mai multe ori oferim bani oamenilor strazii, dar nu ne intrebam ce fac cu sumele stranse de la trecatori. Josh Paler Lin a vrut sa afle asa ca, dupa ce i-a oferit 100 de dolari unui om al strazii, l-a urmarit ca sa vada ce face cu ei.Cand i-a inmanat banii, omul strazii nu a fost in stare sa scoata doua cuvinte, a avut lacrimi in ochi si l-a intrebat pe Josh daca este sigur ca vrea sa ii dea o suma atat de mare. L-a strans in brate, si-au luat la revedere, iar ceea ce tanarul a surprins pe camera de filmat l-a lasat fara cuvinte.L-a urmarit pe cersetor si l-a vazut intrand intr-un supermarket, iar atunci, primul lucru la care s-a gandit a fost ca barbatul isi va cumpara alcool. Filmarea a continuat si dupa ce a iesit de la cumparaturi. Cand Josh a vazut ca barbatul pur si simplu a cumparat alimente si a mers la alti oameni ai strazii sa le imparta, oameni pe care nu ii cunostea, tanarul a decis ca trebuie sa mearga sa isi ceara scuze si sa ii spuna omului ce parere a avut despre el.Povestea de viata a cersetorului l-a impresionat profund pe Josh: acesta a ajuns cersetor pentru ca asa au fost circumstantele. A avut un tata bolnav de cancer pe care a incercat sa il salveze, a renuntat la serviciu ca sa fie langa el, dar asigurarea medicala nu a acoperit costurile tratamentului. Tatal lui a decedat, iar la un interval scurt de timp a murit si mama sa. Datoriile l-au adus in strada, dar sufletul lui a ramas la fel de curat ca atunci cand avea o familie fericita.

Read More

Obsesia părinților și a societății în general pentru notele bune

Din dorința de a ne pregăti pentru viață, părinții încearcă să ne transmită anumite lecții, în speranța că ele ne vor fi de folos pentru a răzbi în viață.Ne vorbesc despre faptul că lumea e un loc nemilos și care ține doar cu cei care se descurcă. (Nu își amintesc de Darwin dar stiu că supraviețuiesc doar cei mai adaptați și puternici).Notele bune sunt pentru ei reflecția sfaturilor lor pe care ți le-au transmis.Când iei o notă proastă sau o notă sub nivelul pretențiilor lor, ei te întreabă: “de ce ai luat nota asta… alții ce note au luat?”.
Ești mereu raportat la notele colegilor tăi. În timp, de frică să nu îi dezamăgești, începi să te forțezi și să înveți vrute și nevrute. Dacă nu ai învățat, vei trișa și vei copia.Problema este că societatea, merge cam pe același model :
-școală generală – ai note bune, ajungi la un liceu bun
-liceu bun – ai note bune, ajungi la facultate bună
-facultate bună – ai note bune, ai șanse la o carieră în domeniul studiat
Acest traseu e replicat anual de sute de mii de studenți din România. Câți dintre cei care au lucrat din greu au ajuns să aibă oportunitățile promise de acest traseu?
Prea puțini. Nu e nevoie de un număr pentru a observa lucrul acesta.
Când tu ai o strategie de educație bazată pe cantitate, o să obții tot o anumită cantitate. Problema e că nu ai nicio certitudine că ceea ce o să obții este și calitativ, știi doar că vei obține X studenți.Bun, ai câteva filtre de selecție (Examen capacitate, BAC, examen de licență) pentru a putea decide “calitatea unui om”, dar mi se pare stupid să sumarizezi 4-5 ani de studiu printr-un test care îți testează abilitatea de a memora diferite informații.Ce mi se pare stupid este că acel examen testează doar câteva materii, restul sunt 100% excluse.
Dacă eu eram mai bun la orice altă materie decât cele care mi se dau la examenul standardizat, eu sunt mai prost că m-am descurcat la respectivele materii?

Read More

De ce nu ne mai place școala?

Nu poate să îți placă ceva ce tu ai asociat timp de un deceniu cu o experiență negativă, care te încordează, care te obosește și care te exploatează ca pe un roboțel de memorat informații și o mașină de scris caiete întregi pe care o să le arunci la sfârșit de an.Tensiunea fizică este acolo, tensiunea psihică este acolo, experiența de învățare este nulă.Profesorii nu o să își asume niciodată faptul că elevii nu rețin, pentru că și ei au trecut prin aceeași experiență și ei au răzbit. Ei bine, ei nu aveau libertatea pe care noi avem acum. Ei nu au experimentat probabil capitalismul și abundența de senzații tari care există acolo, nu au experimentat superficialitatea creată de Internet.În plus, nici experiența lor curentă nu e prea plăcută: salarii mici, clase mari, elevi plictisiți, motivația lor normal că este pusă sub semnul întrebării.Tot sistemul e obosit și lipsit de entuziasm.Tot ceea ce îl mai ține în viață este inerția, conjuctura legală care spune că trebuie să ai un minim de clase și corporațiile care încă le este greu să renunțe la ideea că note bune nu înseamnă neapărat un om bun sau mai potrivit.Adevărul e că este soluția mai lejeră pentru toți, pentru că încă nu cunoaștem ceva mai bun sau cel puțin încă nu s-a oferit nimeni să propună o alternativă.Mă rog ar exista o variantă: cărțile :) + autodidacticism (ghidat de un pedadog sau expert în stiluri de învățare) + training-uri de aprofundare.Cum ar fi să desființăm școlile pentru un an și profesorii în loc de profesori să fie un fel de persoane care doar ghidează și dau feedback, iar elevii sunt lăsați să își aleagă conținutul, metoda și orarul de educare.Unii ar argumenta că nimeni nu ar mai învăța nimic, dar ei uită că am exclus factorul stres, conținut lipsit de personalizare și program fix din tot procesul de educație.
În situația în care un copil ar avea ales dintre a învăța zilnic după un orar care e optim pentru el, bazat pe capacitățile individuale și pe metoda care îi mai potrivită și “școală”, care crezi că ar fi alegerea elevului?

Read More

Cum se vede lumea prin ochii celui care a traversat-o cu o masina electrica. De la socanta China la fascinanta Romania

Masina electrica este inca un fenomen de nisa, insa un om care se caracterizeaza a fi pe jumatate roman, spaniolul Rafael de Mestre, vrea sa faca aceste masini mult mai populare decat sunt si ne imparte din experienta lui. A traversat globul cu masina sport electrica Tesla Roadster si acum are o viziune complet noua asupra, de la socanta China la fascinanta si primitoarea Romania.

Pentru efortul sau de a traversa lumea intr-o masina electrica Rafael de Mestre a primit chiar si o distinctie la Bucuresti, din partea Ambasadei Austriei. Este vorba despre Energy Globe Award - cel mai important premiu de mediu pe plan mondial. El se acorda ca distinctie regionala, nationala si internationala pentru proiecte avand ca obiectiv principal eficienta energetica, protejarea resurselor si utilizarea energiilor regenerabile. Categoria nationala pentru Romania a fost acordata in acest an lui Rafael de Mestre pentru ca a reusit pentru prima data sa inconjoare lumea intr-un automobil electric, parcurgand 28.000 km in 127 de zile, traversand 13 tari.

Mestre povesteste cum avocatul si prietenul sau din Bucuresti, Andrei Moroianu, l-a sunat si i-a spus ca doi francezi au pornit in turul lumii cu o masina electrica Citroen C-Zero.

“Mi-am zis ca pot sa-i depasesc, chiar daca au pornit inaintea mea cu mai multe saptamani. (…) Cand cineva vrea sa faca inconjurul lumii cu o masina electrica… e un subiect interesant, dar cand apare inca unul care vrea sa faca acelasi lucru deja devine o competitie si interesul creste si mai mult”, spune de Mestre.

Cursa a pornit din Barcelona si s-a terminat la Barcelona. Pentru 2016 Rafael de Mestre pregateste o noua traversare a lumii cu masini electrice, de data aceasta intr-o competitie adevarata. 

Prima experienta care l-a marcat a fost in SUA, unde toate cladirile sunt foarte inalte si e greu sa faci poze in care sa intre si masina si cladirea: “E foarte greu sa faci o poza la Empire State Building. E foarte mare”.

“Foarte multi m-au incurajat ca fac un lucru bun, m-au felicitat, dar cand a venit vorba de sponsorizare mi-au spus ca nu au bani si continuat-o pe a lor, ca fac un lucru bun…”, povesteste de Mestre usor dezamagit.

Mari piedici a primit si pentru a intra si traversa China. Doar parcarea masinii intr-un terminal pentru cateva zile a costat echivalentul a 7.500 euro. Toata calatoria l-a costat pe spaniol 83.674 euro, inclusiv in accident din Germania.

Pentru China Rafael de Mestre si-a facut permis de conducere specific, dar mai complicat a fost cu masina pentru ca autoritatile cereau un certificat de la producator cum ca masina e sigura pentru a fi condusa in China – un fel de certificat de conformitate. Mestre le-a explicat ca Tesla Roadster se vinde aproape in toata lumea si ca ar fi absurd sa ceara asa ceva celor de la Tesla Motors, iar pana la urma a decis sa treaca de verificarile tehnice din China pentru a obtine de la ei certificatul respectiv.

“Ma puneau sa intru pe niste role pentru testarea masinii, insa garda la sol are 12 cm si nu aveam cum sa fac asta fara sa stric barele de protectie. S-a uitat la mine si a zis <<ok, il sarim pe asta>>. Era testul pentru franare!”, poveste de Mestre zambitor, dar totodata uluit.

A urmat apoi testul de lumini. “Semnalizare stanga, semnalizarea dreapta. <<Gata. Ati trecut testul>>. Urmatoarea zi am luat masina si am condus cat de departe am putut, cat de repede am putut!”, spune Rafael.

“Pe permisul de conducere mi-au scris Lafaer in loc de Rafael – asta in contexul in care ei nu pot pronunta litera <<R>>. Deci daca vor pot sa scrie si sa o si pronunte. Mestre n-au mai scris ca li s-a parut prea greu…”, isi aminteste spaniolul.

In tot acest timp masina a fost transportata pe platforma purtand pe ea niste hartii de averizare pe care scria ca e material exploziv, din cauza bateriilor litiu-ion.

“Sunt baterii litiu-ion in masina, la fel ca cele din calculatoarele portabile. Toata lumea le foloseste fara sa se gandeasca ca le-ar putea exploda in brate”, spune Rafael de Mestre.

In socanta China spaniolul aventurier spune ca n-a vazut cer albastru, iar un “ghid” a stat cu el tot timpul mai mult sa-l incurce si sa-l urmareasca.

“In China am vazut doar nori si un cer galben, marcat de poluare si nisip. L-am intrebat pe ghidul meu cand a vazut cer albastru ultima data si mi-a zis ca a vazut in poze, la televizor si ca poate fi vazut si pe viu aproape de granita cu Kazahstan. E incredibil! (…) Aveam un ghid, dar imi zicea sa o iau pe drumuri cu accesul interzis. Avea 100% rol de control ghidul meu. In mijlocul pustiului, stateam la un hotel si-mi odihneam picioarele. Cineva a batut la usa. Am crezut ca e room service. Era politia. <<De unde stiti ca sunt aici?!?>> M-au interogat vreo doua ore dupa care au plecat fericiti…”, spune Rafael.

El isi aminteste cat de uimiti au fost chinezii cand au vazut ca-si spala singur masina, la ei fiind inacceptabil ca proprietarul unei masini sport sa faca asta singur: “In China cine are o astfel de masina are 10 chinezi care lucreaza pentru el”.

Tot in China a experimentat si felurite forme de mass-media, iar punctul culminant a fost cand in timpul unui reportaj TV masina a fost inconjurata de curiosi care chiar s-au urcat in ea sa faca poze.

“N-am vazut niciodata atata lipsa de respect pentru proprietatea privata ca in China. In timpul unui reportaj TV au inceput sa se stranga oameni pe langa masina – vreo 30-40 – care au inceput sa o atinga si sa se urce in ea fara sa ceara voie, spunand sa stau linistit ca ei doar fac poze. Chiar daca am incuiat-o, decapotata fiind, au bagat mana si au tras de clante ca sa o descuie”, povesteste de Mestre.

Din China a plecat in Kazahstan unde a intampinat drumuri foarte proaste, pline cu pietre foarte mari. A avut parte chiar de escorta din partea unor voluntari care s-au oferit sa conduca inaintea lui si sa mute pietroaiele din drum.

“Apoi am ajuns in Rusia si acolo am gasit drumuri proaste. Ei ziceau ca fata de Kazahstan au drumuri bune. Si au. Dar in cateva secunde devin foarte proaste si cand rulezi cu 100-120 km/h e o mare problema. Deci daca mergeti in Rusia, nu conduceti noaptea. Si nu din cauza mafiei, ci din cauza drumurilor”, spune spaniolul.

Intrebat cum se vede Romania dupa toata aceasta experienta, Rafael povesteste incantat de reactiile pozitive pe care le-a primit de la hoteluri, acestea punandu-i la dispozitie tot ce are nevoie pentru a-si incarca masina.

“Au fost cei care au si promis cel mai convingator ca vor crea infrastructura de reincarcare”, potrivit lui de Mestre. In timpul acestei calatorii, dar si in timpul altor deplasari, spaniolul a inceput sa croseteze o harta a punctelor de reincarcare pentru masini electrice disponibile in lume. Ideea s-a concretizat chiar intr-un site, chargelocator.com, si intr-o aplicatie pentru smartphone.

Read More

In memoriam Joe Oros, tatăl celebrului Mustang

Deşi pare apoteotic, Ford Mustang este 100% creaţie românească. Povestea Mustang-ului se poate găsi cu uşurinţă pe net. Sunt însa multe variante, relativ antagonice, toate creatoare de confuzie. Coincidenţă sau nu, după moartea creatorului său, au început să apară din ce în ce mai multe poveşti şi din ce în ce mai multe personaje au început să-şi aroge diferite merite. Nici vorbă, am avut onoarea să-l cunosc personal pe tatăl Mustangului şi îmi revine deci datoria să fac precizările necesare.
Tatăl Mustang-ului se numeşte Iosif Oros, sau Joe americanizat pentru prieteni. Am să scutesc quadraţii şi am să vă rog să daţi un ”goagăl” (vorba unui clasic în viaţă) şi să citiţi despre el. Am să încerc să scriu doar ceea ce nu se găseste prea uşor.

"We were told to design a car that the ladies would love, that the men would love just as much, and that’s exactly what we did." (Joe Oros)

Da, stăteam în faţa acestui domn şi încercam să realizez că el este ĂLA. Ăla cu Mustang-ul. Sincer, auzisem că Mustang-ul este"mâna" unui conaţional, dar, la fel de sincer, în mintea mea era la capitolul bancuri, undeva echivalent cu laserul românesc care topise o divizie de tancuri ruseşti în '68...

Stăteam în faţa acestui domn cu păr alb dat spre spate, un domn undeva la 60 de ani (în realitate am rămas interzis când am realizat că avea peste 80) şi ascultam o poveste adevărată, care explica indirect cum gena românească este brânză bună în burduf de câine...

Iosif Oros provine dintr-o familie de români din Bucovina subcarpatică, acum în Ucraina

Evident, discuţia s-a învârtit la început în jurul Mustang-ului. Sau mai ales cum s-a ajuns la el. Cum atmosfera societăţii americane eminamente pozitivă a anilor ‘60 cerea ceva exuberant. Deşi pare greu de conceput, răspunsul a fost câştigat net de est europeni.

Dacă o "tuşă" importantă la Corvette a fost rusul Bora Duntov, Mustang-ul este 100% ”vină” românească. Mustang-ul este Joe, sau mai precis Iosif, sau Oros, un nume maghiarizat care s-ar traduce in teorie cu "Rusul". În practică (domnul Oros a fost foarte clar), provine dintr-o familie de români din Bucovina. O zonă din  Bucovina subcarpatică (acum în Ucraina), unde s-a nascut şi un străbunic al subsemnatului (poate om fi chiar rude?). Desi doar părinţii s-au născut acolo, domnul Oros se exprima într-o limbă română care măcar sufleteşte l-ar face invidios şi pe C. V. Tudor...

MUSTANG, sau calul alb în galop, simbolul libertăţii şi al nemărginitelor preerii nord-americane! Mai în profunzime, mustangul este un cal sălbatic, provenind din caii domestici aduşi de spanioli în America de Nord, dar scăpaţi în sălbăticie din varii motive . Mesajul este, deci, al unui cal domestic care şi-a câştigat libertatea, aşa cum sunt şi caii din pădurea Letea (păstrând proporţiile, desigur). Cel puţin ăsta ar fi mesajul comercial. Însă realitatea este alta.

Aşa cum căluţul negru al lui Ferrari n-are legatură cu automobilele, ci provine din aviaţie, la fel e şi cu mustangul alb. Pariez că n-aveţi idee că Ferrari şi Porsche au pe blazon acelaşi căluţ, din nou fără legătură cu automobilele.

Pe scurt,  în 1917, undeva pe cerul Udine-lui, un maggiore broscăresc a reuşit să doboare un Fritz. Până aici, nimic deosebit. Doar ca italianu' în timpul liber era şi puţin conte, iar Fritz ceva de "Von".  De acolo a început totul. Macaronarul şi-a respectat adversarul la comun cu propriul blazon. În lumea lor, preţuirea supremă era preluarea mascotei. E ceva cu spiritul răposatului care continuă să zboare, greu de înţeles în 2013. Gestul este cu atât mai valoros cu cât este cunoscut că poartă ghinion.

Francesco Baracca şi-a pus pe avion, în semn de respect, blazonul rivalului neamţ pe care l-a doborât

Ok, veţi spune, şi care-i legătura cu Ferrari şi Porsche? Well, neamţul avea pe avion simbolul oraşului Stuttgart, adică un căluţ negru cabrat... Şi uite aşa, pe lângă cocardele tricolore, avionul italianului, un Nieuport 11 poreclit ”Bebe”, s-a mai pricopsit si cu o emblemă neagră (care da, a purtat ghinion).

Ştiu, în România secolului XXI pare ilogic, însă bărbaţii băieţi de băieţi aveau cu totul alte reguli... Vă invit să căutaţi adevărata poveste a căluţului cabrat şi a bărbaţilor adevăraţi. Ăia care aveau tupeul să zboare cu două mitraliere montate pe o etajeră din şindrilă... Dar, mai ales, cum Enzo a considerat un simbol al aeronauticii militare italiene chiar "good enough" pentru propria companie.

Revenind la Mustang şi la al său căluţ alb, ca să clarific am întrebat direct care era legătura cu P51. Domnul Oros, cu un zâmbet a la Ralph Vallone, mi-a spus doar atât: ”Desigur, Ed a fost partenerul meu de golf", după care aparent s-a întristat şi a murmurat "Dumnezeu să-l ierte".

În traducere, o companie ce se numea North American Aviation a început să construiască în 1942 un avion de vânătoare care urma să devină celebru. Denumirea militară a fost P51, însă nickname-ul a fost Mustang. Mustang-ul a distrus practic Luftwaffe, contribuind major la câştigarea războiului.

Paradoxal, killer-ul de nazişti a fost proiectat de un… neamţ. Neamţul lui P51 s-a născut în Rhineland şi s-a numit Edgar Schmued (sau Ed pentru prieteni). Imediat l-am intrebat pe domnul Oros dacă ştie de prezenţa Mustang-urilor pe cerul României şi mi-a confirmat. Chiar am plusat (cu multa mândrie) şi am afirmat că, în confruntările directe cu cea mai puternică aviaţie din lume, piloţii români cu ale lor "G"-uri (relativ inferioare) au iesit în general în avantaj.

Replica a fost pe cât de neaşteptată, pe atât de elegantă ca şi refuz de a continua subiectul: "sunt convins că Vraciu ar fi foarte interesat de amănunte" (Alexandru Vraciu a fost un mare as al aviaţiei de vânătoare US Navy, din WW2, încă în viaţă n.m.). Am înţeles că atinsesem o coardă sensibilă şi am preferat să schimb subiectul. Sincer, mi-ar fi plăcut să aflu mult mai mult despre relaţia personală dintre Joe şi Ed şi poate chiar cu Al Vraciu.

Numele Ford Mustang e un tribut adus avionului de vânătoare, deşi comercial este căutată noţiunea calului alb, simbol al libertăţii câştigate

Măcar discuţia a fost clară. Numele automobilului reprezintă un tribut adus avionului de vânătoare, deşi comercial este căutată noţiunea calului alb, simbol al libertăţii câştigate.

Încercând o paralelă, îmi amintesc că am văzut acum câţiva ani un roadster construit de nişte studenţi de prin părţile Moldovei de dincoace de Prut. Era o apariţie în stil Catherham chiar foarte promiţătoare, cu multe elemente inovative, într-un sector de piaţă în care noutăţile sunt incrementale (asta daca sunt noutăţi). N-am urmărit ce s-a mai întâmplat cu proiectul respectiv, dar mi-ar fi plăcut să văd o capotă galbenă şi un “80” sau un “White-344”.

Sigur, fiecare cu istoria lui şi nu-i nimic rău în asta. Diferenţa constă în faptul că unii o învaţă, iar alţii nu. Deci, dacă vreţi să “învăţaţi” despre motoarele Made in Romania, "pe benzină" de 87, care scoteau peste 1.000 de cai (yep, 3 zerouri), va trebui să descoperiţi semnificaţia acestui 344 alb. O reacţie firească ar fi să ţineti batistele pe aproape…

Voi încheia cu o legendă urbană legată de trecerea în nefiinţă a lui Iosif Oros. Vara trecută, la venerabila vârstă de 96 de ani, tatăl Mustang-ului s-a întors din ultimul voiaj în jurul soarelui şi a plecat în călătoria celestă a Marelui Hotar. În aceeaşi zi, pe un drum  din California, un TIR a trecut la propriu peste un Mustang care nu acordase prioritate.

La venerabila vârstă de 96 de ani, tatăl Mustang-ului s-a întors din ultimul voiaj în jurul soarelui şi a plecat în călătoria celestă a Marelui Hotar

La sosirea paramedicilor, şoferul Mustangului era deja scos din epavă şi întins pe iarbă. Soferul camionului s-ar fi jurat că, de nicăieri, a apărut un domn cu păr alb dat pe spate care l-ar fi salvat pe cel imprudent. Şi, până să se frece la ochi şoferul camionului, sau cât a sunat la salvare, domnul respectiv ar fi dispărut tot aşa cum apăruse.

Legenda urbană mai spune că la faţa locului erau vizibile şi multe urme de copite de cai, "fireşte", nepotcoviţi... Se prea poate să fie o poveste de presă (sau marea mamă a coincidenţei), însă e superbă, recunosc.

Căluţul alb are şi o continuare. Dacă Mustang-ul reprezintă un vârf al talentului şi inspiraţiei lui Oros, cariera sa de fundamentalist s-a dezvoltat în Europa sfârşitului anilor ’60. 

>Sursa<

Read More