vineri, 24 ianuarie 2014

România și folosirea dronelor – Nu tot ce zboară este și legal

România se mișcă destul de repede cu unele decizii – surprinzător, nu? Folosirea dronelor este aproape interzisă, în România.Reglementarea vizavi de folosirea dronelor a fost făcută publică de puțin timp și a trezit interesul multor pasionați și producători independenți de conținut video. Este legal să deții o dronă, atât timp cât nu zbori cu ea în mediul rural/urban și nu are cameră instalată pe ea.
Dronele comerciale au fost create și utilizate în ultimii ani cu un scop prioritar: acela de filmare aeriană. Au fost dezvoltate sisteme complexe pentru stabilizarea unei camere foto, inclusiv a unui DSLR de greutate mare, sisteme de control și transmisie wireless a imaginii camerei direct pe un ecran extern montat pe telecomanda ”pilotului”. Filmările realizate cu dronele sunt nu numai spectaculoase, ci și din ce în ce mai cerute de companii, atât pentru promovare, cât și pentru distracția publicului larg. Pasiunea unora pentru aceste aparate de zbor este de admirat. Răzvan Baciu este unul dintre acești pasionați și cel de la care am primit și eu această informație legată de noua reglementare.
Era normală o reglementare și, în mod sigur, în toate țările cu acces la internet și curent electric se discută această problemă, iar aici insist pe acel ”se discută”. Înțeleg, această reglementare nu vizează decât un număr restrâns de utilizatori, pasionații sau profesioniștii. Nu era însă normal să se discute și la noi această problemă? Pentru că, după cum pare din textul de mai jos, am pus problema în cui și așteptăm o rezolvare… de la Uniunea Europeană.
Ca să nu ne pierdem în detalii, iată aici tot textul legii ce limitează folosirea dronelor. Apoi, voi dezvolta câteva idei în baza acestei legi.
"Ministerul Transporturilor Ordinul nr. 8/2014 pentru stabilirea condiţiilor de operare în spaţiul aerian naţional a aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord
În vigoare de la 21.01.2014 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 50 din 21.01.2014.
Având în vedere dezvoltarea continuă a industriei aeronautice în ceea ce priveşte fabricaţia şi utilizarea aeronavelor fără pilot la bord,
luând în considerare faptul că pe plan internaţional nu au fost stabilite încă standarde comune de certificare şi operare a aeronavelor civile fără pilot la bord,
ţinând cont de faptul că la nivelul Uniunii Europene pachetul de reglementări în domeniului aeronavelor civile fără pilot la bord, cu masa maximă la decolare mai mare de 150 kg, urmează să fie finalizat până în anul 2016, în timp ce aeronavele civile fără pilot la bord, cu masa maximă la decolare mai mică de 150 kg, rămân sub incidenţa reglementărilor naţionale emise de statele membre ale Uniunii Europene,
pentru a permite operarea în spaţiul aerian naţional a aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord, până la emiterea pachetului de reglementări europene şi naţionale specifice care să acopere atât domeniul certificării, cât şi domeniul operării acestor aeronave,
în temeiul prevederilor art. 4 lit. b.) şi f.) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1.
Operarea aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord în spaţiul aerian naţional este permisă numai în zone de spaţiu aerian segregat temporar, înfiinţate, alocate şi activate conform reglementărilor aplicabile în vigoare.
Zonele prevăzute la alin. (1) se stabilesc în întregime în spaţiul aerian de clasă G, iar limita verticală superioară a acestora trebuie să fie cu cel puţin 150 m sub limita minimă a spaţiului aerian controlat.
Cererea pentru înfiinţarea zonei prevăzute la alin. (1) se transmite de către operatorul aeronavei Autorităţii Aeronautice Civile Române cu cel puţin 45 de zile înainte de data prevăzută pentru începerea activităţii. Modelul cererii şi informaţii privind documentele-suport care trebuie anexate acesteia se publică pe pagina proprie de internet a Autorităţii Aeronautice Civile Române http://www.caa.ro.
Alocarea şi activarea zonelor prevăzute la alin. (1) se efectuează în conformitate cu reglementările aeronautice aplicabile.
Art. 2.
În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a.) operator al aeronavei – persoană fizică sau juridică care efectuează operaţiuni aeriene cu o aeronavă civilă motorizată fără pilot la bord şi care solicită în acest scop înfiinţarea unei zone de spaţiu aerian segregat temporar conform prevederilor prezentului ordin;
b.) spaţiu aerian de clasă G – zonă delimitată de spaţiu aerian în care nu sunt furnizate servicii de control al traficului aerian.
Art. 3.
O aeronavă civilă motorizată fără pilot la bord şi cu masa maximă la decolare mai mare de 150 kg poate fi operată în spaţiul aerian naţional, în condiţiile respectării cerinţei prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a.) deţine un certificat de înmatriculare;
b.) deţine un certificat de tip şi un certificat de navigabilitate, conform cu reglementările europene emise în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi instituirea unei Agenţii Europene de Siguranţă a Aviaţiei şi de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1.592/2002 şi a Directivei 2004/36/CE;
c.) operatorul aeronavei este certificat, după caz, în funcţie de operaţiunile aeriene civile desfăşurate, în conformitate cu reglementările aeronautice aplicabile emise la nivel naţional sau cu cele emise la nivelul Uniunii Europene;
d.) aeronava este asigurată, conform legii, pentru daune produse terţilor.
Art. 4.
O aeronavă civilă motorizată fără pilot la bord şi cu masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 150 kg poate fi operată în spaţiul aerian naţional, în condiţiile respectării cerinţei prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a.) deţine un certificat de identificare emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română sau un certificat de înmatriculare ori un document echivalent emis de alt stat;
b.) în cazul în care aeronava are o masă maximă la decolare mai mare de 15 kg, deţine un permis de zbor naţional emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română sau un document de certificare tehnică echivalent emis de alt stat, recunoscut de Autoritatea Aeronautică Civilă Română;
c.) aeronava este asigurată, după caz, conform legii, pentru daune produse terţilor.
Art. 5.
Nicio prevedere a prezentului ordin nu exonerează operatorul unei aeronave civile motorizate fără pilot la bord de obligaţia respectării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 912/2010 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor în spaţiul aerian naţional, precum şi a condiţiilor în care decolarea şi aterizarea aeronavelor civile se pot efectua şi de pe/pe alte terenuri sau suprafeţe de apă decât aerodromurile certificate, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când efectuează operaţiuni aeriene civile în spaţiul aerian naţional.
Prezentul ordin nu se aplică:
a.) aeromodelelor, aşa cum acestea sunt definite şi clasificate de către Federaţia Internaţională de Aeromodelism şi de către Federaţia Română de Modelism, atunci când sunt utilizate în cadrul competiţiilor, demonstraţiilor aeriene sau al altor manifestaţii oficiale organizate de Federaţia Română de Modelism;
b.) aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord şi cu masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 1 kg, atât timp cât
– sunt operate într-o zonă deschisă, fără construcţii cu destinaţia de locuinţă;
– sunt operate fără depăşirea câmpului vizual al persoanei care asigură comanda aeronavei de la sol, dar nu mai mult de 150 m distanţă pe orizontală şi de 100 m distanţă pe înălţime faţă de această persoană;
– nu au montate pe ele aparatură pentru filmare sau transmisie de date.
Răspunderea pentru eventuale daune provocate ca urmare a operării aeromodelelor şi aeronavelor prevăzute la alin. (2) revine în totalitate persoanelor care asigură comanda acestora de la sol.
Art. 6.
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, Autoritatea Aeronautică Civilă Română publică pe propria pagină de internet, http://www.caa.ro, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 1 alin. (3).
Până la data de 30 iunie 2015, Autoritatea Aeronautică Civilă Română va elabora şi va supune aprobării ministrului transporturilor proiectele reglementărilor aeronautice civile naţionale privind operarea în spaţiul aerian naţional a aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord şi care au masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 150 kg.
Art. 7.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.
Art. 8.
Prezentul ordin se aplică până la data de 30 ianuarie 2016."
Ministrul transporturilor,
Constantin Matei,
subsecretar de stat
După cum reiese din textul de mai sus, aparatele de zbor fără pilot, cele cu o masă mai mică de 150 kg, în cazul de față dronele, sunt limitate la a zbura în spațiul de clasă G, adică la maxim 3050 m altitudine, și nu beneficiază de servicii de control al traficului. Limita verticală superioară trebuie să fie cu cel puțin 150 m sub limita minimă a spațiului aerian controlat. Pentru a avea acces la acest spațiu, trebuie să depui o cerere la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cu 45 de zile inainte de începerea activității.
Așadar, ca pasionat, chiar dacă achiziționezi o dronă în valoare de 1500-2000 lei direct din magazin, trebuie să verifici dacă deţine un certificat de tip şi un certificat de navigabilitate, conform cu reglementările europene emise în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi instituirea unei Agenţii Europene de Siguranţă a Aviaţiei şi de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1.592/2002 şi a Directivei 2004/36/CE.
Bun, trecând mai departe, trebuie să înregistrezi atât drona, cât și pe operatorul ei, și să o asiguri pentru daune produse terților. Destul de normal, ți se cam face pielea găină atunci când trece o jucărie din asta pe deasupra capului tău și speri ca cel care o controlează să aibă ceva experiență cu ea. Pe de altă parte, dronele pentru filmare sunt atât de stabile și bine gândite, încât stau la punct fix în aer și sunt capabile să detecteze când se epuizează acumulatorul și să revină automat la punctul de plecare. Ar putea fi doborâtă doar de vânt sau de vreo pasăre mai bezmetică. Trecem mai departe.
Ca să fie pachetul complet, respectivele reguli legate de folosirea dronelor nu se aplică dacă e vorba de o competiție organizată de Federația Română de Modelism, dacă drona nu are mai mult de 1 kg și dacă este operată în zonă deschisă, nu în mediu urban, dacă nu se depărtează mai mult de 150 m de cel care o controlează și dacă nu se ridică la mai mult de 100 m de acesta. Ah, să nu uit… și dacă nu are cameră video sau alt dispozitiv de transmisie de date.
Dronele au GPS, toate, înțeleg că e doar pentru recepția coordonatelor, însă acel GPS poate comunica aceste date și celui care operează aparatul de zbor. Cât despre camere video, probabil e aceeași ”reglementare” care spune că nu ai voie să faci poze la metrou, sau în baza militară. Dacă acestea sunt corecte, înseamnă că poți să îți cumperi o dronă Parrot și să te joci cu ea… doar în casă. Pe de altă parte, din câte știu, spațiul aerian din zona G nu este nici privat, nici coordonat de vreo agenție de stat din acest punct de vedere, privind filmarea sau fotografierea.
Ordinul respectiv intră în vigoare la data de 23 februarie 2014, la 30 de zile de la publicarea lui în Monitorul Oficial, adică pe 13 ianuarie 2014. Până la 30 iunie… 2015, vor fi discutate detaliile acestor limitări și vor fi înaintate proiectele ce privesc aceste aparate de zbor. Acum, orice pasionat de aeronave controlate de la distanță ar trebui să își dea camera jos de pe dronă, să fugă să o înregistreze, să îi facă asigurare, să se înregistreze și pe el ca utilizator… totul în măsura unor reglementări care vor fi ”înaintate” până la 30 iunie 2015.
Mai subliniez doar faptul că Uniunea Europeană a decis că, până la discuțiile din 2016 legate de acest subiect, fiecare stat este liber să își facă propria reglementare vizavi de folosirea dronelor. Decizia statului român a fost interzicerea dronelor până ne spune Uniunea Europeană ce facem cu ele.
Dacă aveți informații mai clare despre aceste reglementări, comentarii la adresa acestui subiect sau opinii și idei care pot fi prezentate într-un mod elegant și ordonat, vă invit să folosiți secțiunea de comentarii.
Share:

0 comentarii:

Traduce pagina

Total vizite postari

Nume

E-mail *

Mesaj *

Blog Archive

Un produs Blogger.