vineri, 24 ianuarie 2014

GTA 5 pentru PC apare din nou listat pe Amazon

Și nu este singurul magazin, pe lângă Amazon, GTA 5 pentru PC a apărut și pe MVC și Zawi, alți doi retaileri importanți din online. De asemenea, există mențiuni ale jocului în ultimele drivere de la AMD sau în lista de suport pentru DirectX 11, elemente care nu se adresează desigur ultimelor două console lansate. Responsabili pentru listare sunt Amazon.de și Amazon.fr, ambele site-uri având specificată o dată de lansare în luna martie a acestui an. Probabil că va mai dura destul de puțin până vom citi și o serie de declarații oficiale din partea Rockstar Games vizavi de GTA 5 pentru PC.Bănuiesc că orice pasionat al seriei abia așteaptă acest anunț. GTA IV a fost un succes foarte mare pentru companie, iar capabilitățile grafice ale PC-ului depășesc în momentul de față cu mult pe cele ale consolelor recent lansate. GTA IV a apărut pe PC în 2008, așadar după aproape șase ani de la existența acestuia există o cerere destul de mare pentru un titlul nou. Probabil jocul va necesita și o investiție într-o placă grafică mai puternică și un procesor mai bun, lucru care nu poate decât să îi încânte pe producători și pe retaileri.
Share:

0 comentarii:

Traduce pagina

Total vizite postari

Nume

E-mail *

Mesaj *

Blog Archive

Un produs Blogger.