Conceptul Lamborghini Egoista a fost dezvăluit în timpul petrecerii private de aniversare a 50 de ani de existenţă a mărcii italiene din Sant’Agata Bolognese. Şi nu ne putem ascunde după deget aici – arată extraordinar, exact aşa cum ar trebui să arate un Lamborghini. Se vede de la o poştă evoluţia mărcii, cu modele nebune precum Countach, Diablo şi Veneno adăugate în ecuaţie.
Şi dacă Veneno avea un design inspirat din avioanele de vânătoare, conceptul Egoista e inspirat dintr-un elicopter Apache, iar această legătură devine evidentă atunci vedem că geamul care protejează interiorul de intemperii se ridică pentru a lăsa şoferul să intre în maşină. Adică maşina asta nu are uşi. Şi, până la urmă, de ce ar avea, fiindcă şoferul e singurul om care are loc înăuntru. De aici şi numele Egoista.
Conceptul a fost desenat de Walter De Silva, care a spus despre creaţia sa că „reprezintă hedonismul dus la extrem, este o maşină fără compromisuri, într-un cuvânt: egoista (egoist)”.
Mai exact, această maşină se adresează bogaţilor lumii care vor să se bucure singuri de maşinuţa lor şi să se laude prietenilor petrolişti că şi-au cumpărat un elicopter pentru şosea.
E drept, la fel ca Veneno – care are la bază un Aventador, nici Egoista nu este o maşină complet nouă, fiindcă are la bază mezinul familiei – Gallardo. Sub capota din spatele cockpitului stă un V10 de 5,2 litri care dezvoltă 600 CP, cu 40 CP mai mult decât un Gallardo LP 560 de serie.
Interiorul este îmbrăcat aproape complet în piele, iar piesa centrală este reprezentată de un head-up display, asemenea avioanelor de vânătoare. Când vine vorba despre urcarea şi coborârea şoferului din maşină, nebunia Lamborghini intră din nou în scenă. Mai exact, el trebuie să scoată volanul şi să-l pună pe bord, să deschidă acoperişul şi să se ridice în picioare. Apoi, trebuie să pună un picior într-un anumit loc din partea stângă a cockpitului, să se rotească 180 de grade şi abia apoi poate să păşească pe pământ. Imaginaţi-vă cum ar arăta un om de afaceri cu un costum de 10.000 de euro făcând asta. Sau o doamnă cu o rochie lungă. Nu e prea frumos. Dar nici Countach nu a fost o victorie a ergonomiei, aşa că de ce ar fi Egoista?
Spre deosebire de Veneno, care a ajuns până la urmă în mâna câtorva norocoşi, Lamborghini Egoista va rămâne doar un concept. Sau, după cum au scris italienii în comunicatul oficial, „Egoista e emoţie pură, Never Never Land, ceva ce nimeni nu poate să deţină vreodată şi care va rămâne întotdeauna un vis, pentru toată lumea”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu