sâmbătă, 30 martie 2013

Logitech K810 - tastatură bluetooh pentru tablete Android, PC-uri Windows şi iPad

Logitech K810 este o tastatură wireless bluetooth pentru tablete şi telefoane cu Android, dar şi PC-uri la care se doreşte eliminarea cablurilor inestetice din peisaj. Nici utilizatorii de produse Apple nu au fost uitaţi, aceştia având la dispoziţie varianta Logitech K811, special adaptată pentru dispozitive iOS şi sisteme Mac.
Confecţionată din materiale de bună calitate, Logitech K810 se pretează la fel de bine pentru utilarea unui PC instalat într-o sufragerie modernă, dar şi folosirea ca accesoriu de ocazie pentru compunerea de mesaje şi editarea documentelor text pe tabletă. În ambele cazuri, dimensiunile compacte ne ajută să o strecurăm uşor în sertar sau rucsac, atunci când nu avem nevoie de funcţionalitatea unei tastaturi.
Cei care pe lângă tabletă mai deţin şi câte un smartphone sau sistem PC cu interfaţă bluetooth vor fi încântaţi să afle că tastatura Logitech K810 suportă asocierea cu până la 3 dispozitive diferite, între care putem comuta printr-o simplă apăsare de buton.

Din punct de vedere al construcţiei, Logitech K810 are caracteristicile tastaturii unui laptop. Tastele de tip chiclet nu sunt foarte mari, dar bine separate şi cu formă uşor adâncită pentru a uşura şi mai mult diferenţierea la palpare. Aşa cum se cuvine pentru un produs premium, tastele sunt iluminate, au o cursă scurtă de apăsare şi sunt prevăzute cu mecanism pentru amortizarea şocurilor apărute în timpul tastării, ce sporeşte confortul în utilizare şi reduce zgomotul la apăsare.

Tastele confecţionate din plastic negru cu aspect semi-lucios sunt montate deasupra unui suport din aluminiu şlefuit, ales pentru contribuţia adusă la capitolul estetică. Tot din considerente estetice, partea superioară este acoperită cu un finisaj negru-lucios, plăcut de privit dar predispus la murdărirea cu urme de transpiraţie şi amprente.
Trebuie ştiut că tastatura Logitech K810 este adresată exclusiv pentru sisteme Windows şi dispozitive cu sistem Android. Posesorii de sisteme Mac, respectiv tablete sau telefoane cu sistem Apple iOS, au la dispoziţie tastatura Logitech K811. Aceasta este identificată după nuanţa mai deschisă a suportului din aluminiu şlefuit, asortat cu aspectul produselor Apple.



Inainte de prima utilizare, tastatura Logitech K810 trebuie mai întâi asociată cu dispozitivul pe care îl dorim controlat. Pentru asta, nu trebuie decât să acţionăm comutatorul Power şi butonul Connect prezent pe latura dreaptă a carcasei, după care apăsăm unul dintre cele trei butoane (F1 – F3) care va stabili numărul dispozitivului asociat.
În pasul următor, alegem tastatura Logitech K810 din lista cu dispozitive prezentată pe ecranul tabletei sau smartphone, în meniul Bluetooth. Procedeul este finalizat prin tastarea unui cod de identificare şi apăsarea tastei Enter. Odată trecuţi de această etapă, comutarea între dispozitivele asociate se face prin apăsarea tastelor F1, F2, F3 şi necesită aproximativ 2 secunde pentru stabilirea conexiunii.
Deşi nu este obligatoriu, după utilizare putem acţiona butonul Power pentru oprirea tastaturii. În caz contrar, acumulatorul intern oferă o autonomie de aproximativ 10 zile, ce poate varia în funcţie de modul de folosire. Pentru a conserva autonomia bateriei, funcţia de iluminare a tastaturii se dezactivează automat după câteva momente de nefolosire. Suplimentar, avem posibilitatea să ajustăm intensitatea funcţiei de iluminare şi chiar să o dezactivăm complet, dacă încăperea aleasă este bine iluminată.




Odată descărcat, acumulatorul intern se încarcă prin intermediul unui cablu USB în aproximativ 2 ore, fără a incomoda buna funcţionare a tastaturii. Starea de încărcare este afişată cu un singur LED, a cărui culoare variază între verde (încărcare maximă) şi roşu (baterie descărcată).
Lăsând la o parte calitatea foarte bună a construcţiei, Logitech K810 chiar reuşeşte să dea impresia unei tastaturi premium. Experienţa la tastare este foarte confortabilă, iar impresia generală este cea a unui produs solid şi bine construit, ce poate lua cu succes rolul de tastatură principală pentru PC.






Totuşi, construcţia compactă vine cu unele limitări de care trebuie ţinut seama. Logitech K810 este o tastatură lipsită de rest-pad şi perfect plată în partea din spate, motiv pentru care nu o pot recomanda celor care lucrează în mod intensiv cu documente text. În schimb, compunerea unui email sau sesiuni ocazionale de mesagerie instant nu ar trebui să pună probleme legate de apariţia durerilor articulare sau alte leziuni ale mâinilor.






Logitech K810 este o tastatură bluetooth de bună calitate şi confortabil de utilizat. Acesta se pretează atât ca accesoriu de călătorie şi tastatură auxiliară pentru smartphone sau tabletă, dar şi ca tastatură pentru sisteme HTPC, unde aspectul Hi-Fi şi prezenţa tastelor iluminate sunt atuuri importante.
Din păcate toate aceste calităţi au şi un preţ pe măsură, tastatura Logitech K811 putând fi găsită în magazinele din ţara noastră la un preţ de 450 – 500 Lei.















Share:

0 comentarii:

Traduce pagina

Total vizite postari

Nume

E-mail *

Mesaj *

Blog Archive

Un produs Blogger.