marți, 8 octombrie 2013

Top 10 comenzi DOS care iti sunt mai utile pe Windows ca niciodata

Indiferent daca apasati pe Windows + R si introduceti comanda cmd sau cautati in meniul accesorii optiunea Command Prompt, intotdeuna vor exista cateva comenzi pe care le puteti introduce de la tastatura pe un fundal negru pentru a va face viata mai usoara. Nu vorbim aici de comenzi precum cd.. sau dir, ci de functii care fie nu si-au gasit un echivalent vizual in versiunile mai recente de Windows, fie este pur si simplu mai usor sa le apelati dintr-o consola decat prin intermediul a zece click-uri de mouse. In plus, daca vreti sa impresionati pe cineva cu vastele voastre cunostinte de IT, aceasta este cea mai rapida metoda.
In practica, exista un numar enorm de comenzi pe care le puteti introduce intr-o fereastra de Command Prompt sau PowerShell si un numar aproape infinit de parametri. In randurile de mai jos, voi atrage atentia asupra unor comenzi DOS care mi se par utile in cele mai multe scenarii.
Daca aveti vreodata nevoie de vreo functie in forma ei complexa si ati uitat linia de comanda, singurul element pe care trebuie sa-l tineti minte este /? . Un slash urmat de un semn al intrebarii va va afisa toti parametri suportati de o comanda insotiti de explicatiile aferente. Astfel, daca introduceti “dir /?” fara ghilimele puteti vedea ca dir /p va va afisa continutul unui director pe pagini.
ipconfig – cum sa-ti afli rapid IP-ul
Din Control Panel – Network Connections – Local Area Network ai putea sa-ti afli IP-ul din vreo cinci sau zece click-uri. Cu comanda ipconfig, vedeti rapid IP-ul calculatorului pe care va desfasurati activitatea, IP-ul router-ului sau adresa fizica a placii de retea. Daca aveti o structura de retea mai complexa, cu mai multe placi de retea, puteti folosi comanda ipconfig –all pentru a vedea un set de informatii mai detaliat impartit pe retea cu fir si retea fara fir.
ipconfig /flushdns – iti goleste memoria cache a serverului DNS
Daca vreti sa va schimbati serverul DNS sau tocmai ati scapat de un virus care, printre altele, v-a influentat acest parametru al retelei, e foarte probabil sa asteptati ceva timp pana cand Windows-ul isi va actualiza informatiile. Aceasta problema se datoreaza unei memorii tampon in care sunt pastrate o parte semnificativa din intrarile specifice un Domain Name Server. Aceeasi comanda s-ar putea sa va ajute daca sunteti online si vi se incarca majoritatea paginilor web cu exceptia unora, care stiti ca functioneaza, dar nu la voi pe sistem.
ipconfig /flushdns este solutia pentru a va asigura ca Windows-ul isi ia adresele de la noul server si ca le-a inlocuit pe cele vechi din memoria cache cu unele de actualitate.
Ping si tracert – te ajuta sa verifici starea conexiunii la internet
Pentru ca, indiferent de stabilitatea retelei pe care o aveti acasa sau la birou, pot aparea din cand in cand probleme, este vital sa stiti doua sau trei comenzi care va vor ajuta sa intelegeti vinovatul.
Prin ping google.com, verificati conexiunea la Google, trimitand niste pachete de date pe care  serverul companiei va va confirma ca le-a receptionat. Daca o parte din pachete nu au ajuns la destinatie sau au intarziere foarte mare, e foarte posibil sa aveti o retea aglomerata sau routerul sa nu mai faca fata traficului generat local.
tracert google.com este o alta comanda care verifica starea conexiunii catre serverul gigantului, de aceasta data insa pe ecran vor fi afisate toate IP-urile sistemelor prin care trece o cerere de incarcare a paginii www.google.com. In plus, tracert va ajuta sa vedeti daca problema pe care o aveti in a accesa un website este locala sau tine de operatorul vostru de internet.
shutdown – inchide-ti computerul la comanda
Desi comanda shutdown este foarte eficienta in a va inchide computerul din command prompt, adevarata magie a acestei comenzi sta in posibilitatea folosirii in scurtaturi. Mai ales in Windows 8, unde e nevoie de trei click-uri pentru a inchide computerul, v-ar ajuta enorm sa faceti o scurtatura pe desktop prin intermediul careia sa dati un singur click pentru aceeasi comanda. Daca vreti sa va restartati PC-ul printr-o comanda, exista un parametru si pentru asa ceva.


Practic, retineti ca shutdown /s va inchide computerul instant, in timp ce shutdowns /s /t 60 va va inchide sistemul in 60 de secunde sau orice alt numar de secunde il mentionati ca parametru. Este suficient sa inlocuiti /s cu /r si aceleasi explicatii sunt valabile si pentru un restart de sistem.
Share:

0 comentarii:

Traduce pagina

Total vizite postari

Nume

E-mail *

Mesaj *

Blog Archive

Un produs Blogger.