Se afișează postările cu eticheta Turbo Software. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Turbo Software. Afișați toate postările

luni, 20 ianuarie 2014

Un sistem software promite să recunoască obiectele cu o precizie excelentă fără intervenţia umană

Sarcina recunoaşterii obiectelor este o sarcină dificilă pentru sistemele informatice, implementările funcţionale actuale având o precizie care nu este mereu suficient de ridicată şi necesitând intervenţia umană.  Un cercetător din cadrul universităţii Brigham Young din Statele Unite a prezentat un algoritm software care promite să rezolve acest impas.Algoritmii software folosiţi în prezent pentru recunoaşterea obiectelor au probleme din cauza modului lor de funcţionare. Pentru o astfel de implementare, dezvoltatorii software trebuie să găsească diferenţele dintre, să zicem, un avion şi un copac, să le selecteze pe cele mai importante şi să le transpună într-o serie de parametri cu care software-ul poate lucra. Pentru mărirea preciziei, aceste date iniţiale pot fi îmbogăţite sau îmbunătăţire, dar software-ul va fi întotdeauna dependent de spiritul analitic al celor care sintetizează datele iniţiale.În mod deloc surprinzător, algoritmul software dezvoltat de cercetătorul Dah-Jye Lee se apropie foarte mult de modul în care chiar noi învăţăm să facem diferenţa dintre obiecte. În loc să se chinuie să definească diferenţele dintre obiecte şi să spere că acestea vor fi suficient de bune pentru ca software-ul să se achite corespunzător de sarcini, Dah-Jye Lee a dezvoltat un algoritm de învăţare care funcţionează invers.În cadrul lucrării apărute în publicaţia Pattern Recognition, Dah-Jye Lee afirmă că sistemul este alimentat cu imagini pentru care este specificată şi natura obiectului prezentat în ele. Cu ajutorul acestor date brute, algoritmii software sunt capabili să găsească singuri diferenţele relevante dintre obiecte şi să-şi definească propriile şabloane cu ajutorul cărora vor putea recunoaşte şi alte obiecte similare.În cadrul unui test care a folosit patru seturi de imagini care au cuprins motociclete, automobile, avioane şi feţe umane, algoritmul software a avut o precizie de 100%. În acelaşi condiţii, sistemele actuale de recunoaştere a obiectelor au atins o precizie de 95 – 98 de procente. Atunci când a fost supus unui test cu un grad de dificultate mai ridicat, setul de imagini folosit cuprinzând imagini similare care au înfăţişat patru specii diferite de peşti, sistemul a avut o precizie de 99,4%.Aplicaţiile acestui sistem de recunoaştere sunt diverse, cercetării afirmând că acestea ar putea fi folosite pentru inspectarea liniilor de producţie şi descoperirea defectelor, pentru supravegherea diverselor specii de animale şi orice altă utilizare unde precizia înalta este necesară. 
Share:

vineri, 5 aprilie 2013

JVC şi Falcon Electronics: nouă gamă de sisteme audio pentru maşini!

JVC, producătorul japonez de tehnologii mobile, auto şi video, alături de partenerul său, Falcon Electronics, au prezentat astăzi cea mai nouă gamă de sisteme audio pentru maşini.

















 Sistemele audio pentru maşină din generaţia JVC 2013 pun accent pe siguranţa şoferilor, oferindu-le o serie de noi tehnologii care fac viaţa mai uşoară la volanul maşinii.

Din noua gamă fac parte sistemele multimedia 2 DIN KW-NSX600 şi KW-NSX700, care folosesc tehnologia MirrorLink. Acestea sunt compatibile cu sistemele de operare Android şi Symbian.  Astfel, şoferul sau pasagerul din dreapta are acces direct la apeluri, muzică şi aplicaţiile de pe mobil pe ecranul cu touchscreen încorporat în brodul maşinii.

Toate celelalte sisteme audio din gama JVC 2013 vin cu funcţie integrată bluetooth, oferind lejeritate în folosirea melodiilor de pe telefonul personal, pentru preluarea apelurilor, dar şi pentru descărcarea aplicaţiilor JVC Apps pentru Android.

Tehnologia Simple Secure Pairing oferă posibilitatea acceptării a până la cinci telefoane conectate la acelaşi sistem audio de maşină.

Produsele din noua gamă JVC 2013 se găsesc în România prin intermediul Falcon Electronics.
Share:

Pe ce telefoane va fi Facebook Home

Mark Zuckerberg a lansat aseară Facebook Home. Nu e vorba de un telefon și nici un sistem de operare, așa cum se aștepta multă lume. Cei de la Facebook au preferat o aplicație pentru telefoanele cu Android prin care smartphone-ul tău devine dedicat rețelei de socializare.

Prin Facebook Home, telefonul tău cu Android preia majoritatea funcțiilor rețelei de socializare.  Mai exact, toate notificările despre  evenimente, aniversări, noutăţi de pe contul tău de Facebook sau alte aplicaţii instalate pe rețeaua de socializare vor apărea pe ecranul principal al smartphone-ului.

Pe pagina principală va fi „Cover Feed”, o versiune modificată a News Feed-ului, în care îți vor apărea poze, mesaje și videoclipuri postate de prietenii tăi sau alte pagini și persoane pe care le urmărești.  

Printr-o altă funcție, atunci când cineva îți scrie un mesaj pe Facebook, automat îți va apărea o iconiță  cu fotografia de profil și îi vei răspunde instant direct de pe ecranul principal.

„De obicei, când deschizi telefonul vezi un ceas, mailul și calendarul. Prin Home, ecranul va avea mai multă valoare. Imediat ce își pornești telefonul vei vedea acest lucru”, a declarat Adam Mosseri, șeful departamentului de produse de la Facebook.

Întrebat dacă această aplicație va fi disponibilă și pe gadgeturile Apple și Windows 8, Zuckerberg a lăsat de înțeles că în următoare perioadă cu siguranță nu.

Primul telefon pe care va fi instalată interfața Facebook Home va fi HTC First, un smartphone despre care s-a vehiculat în ultimele zile că ar fi primul smartphone cu sistem de operare dezvoltat de rețeaua de socializare.

Pe lângă acest model HTC, prezentat aseară în aceeași conferință, aplicația Facebook Home, disponibilă în magazinul de aplicații al Android de pe 12 aprilie, pentru început doar în Statele Unite, va mai putea fi instalată doar pe HTC One X, Samsung Galaxy S3, Galaxy Note II și Galaxy S4.

Cei de la Facebook spun că aplicația va fi îmbunătățită de la o lună la alta, iar versiunea pentru tabletele cu Android va apărea peste câteva luni.






















Share:

iPhone 5S ar putea fi complet diferit fata de versiunea anterioara

Niste imagini scapate pe internet zilele trecute confirma ideea unui design complet diferit pentru urmatorul smartphone, iPhone 5S, al celor de la Apple.















In urma cu aproximativ o saptamana Apple a primit un patent ce facea referire la un design de smartphone complet diferit fata de linia prezenta in ultimii ani in produsele companiei. Cu linii curbate si fara butonul Home care a consacrat iDevice-urile, respectivul patent gravita in jurul imaginii de mai jos.












'

Nu a durat mult si pe internet au inceput sa circule o serie imagini realizate parca exact pe linia respectivului patent. Cu aceleasi linii de design futuriste, in opozitie cu designul radical ale vechilor modele, acesta ar putea fi urmatorul iPhone. Din pacate, ca de fiecare data cand vorbim de zvonuri, veridicitatea informatiilor este imposibil de verificat. Aceste capturi in particular au castigat un pic de popularitate online din cauza faptului ca au fost preluate de GSM Arena, altfel ar fi avut toate sansele sa ramana ingropate pe paginile unui forum necunoscut.



Share:

joi, 28 martie 2013

Neo N003, cel mai ieftin terminal Android cu ecran Full HD

În lumea terminalelor Android, diagonala ecranului şi rezoluţia acestuia sunt cele mai mediatizate specificaţii, nefiind de mirare că şi mici producători din China încearcă să ţină pasul. Dintre aceştia, compania Neo nu doar că doreşte să lanseze un terminal cu ecran de 5” şi rezoluţie Full HD, dar vrea să o facă şi la cel mai mic preţ posibil: circa 112€.

  Conform unor surse din China, Neo N003 va fi un terminal care va aduce un ecran cu specificaţii bune, natura panoului pe care acesta îl va folosi fiind necunoscută, şi va include şi un procesor quad-core, o cameră foto cu senzor de 13 MP, stocare internă de 8 GB şi o baterie cu o capacitate de 3000 mAh. Un produs accesibil, acesta va fi disponibil într-o versiune Premium, care va oferi o stocare de 32 GB şi, probabil, o construcţie ceva mai bună.

Neo N003 este un terminal destinat pieţei chineze, însă ţinând cont că platforma hardware folosită va fi un MediaTek MT6589 , care oferă compatibilitate cu standardele 2G şi 3G europene, este posibil ca acesta să ajungă şi pe meleagurile noastre prin intermediul micilor comercianţi locali. MT6589 este prima platformă hardware complet integrată de la MediaTek, această soluţie ARM Cortex-A7 quad-core tactată la 1 GHz fiind destinată terminalelor cu cost scăzut şi fiind singura alternativă disponibilă în acet moment pe piaţă pentru familia MSM de la Qualcomm.


Share:

vineri, 22 martie 2013

Când se lansează Windows 9

După eşecul înregistrat cu Windows 8 , Microsoft pare să-şi concentreze eforturile destul de repede, lucrând deja la următoarea revizie Windows, dar şi un pachet de actualizare pentru Windows 8 ce ar trebui să îndrepte o parte din greşelile pentru care actualul OS a fost aspru criticat.
Dacă totul decurge conform planurilor, Microsoft ar putea lansa următoarea versiune Windows în perioada lunii noiembrie 2014. Potrivit zvonurilor circulate pe website-ul Win8China, produsul nu va purta numele Windows 9 la momentul lansării, Microsoft dorind să separe astfel noul OS de faima negativă stârnită în jurul predecesorului său.
Informaţiile despre Windows 9 sunt puţine în acest moment. Ştim totuşi că  prima versiune beta ar trebui să iasă la lumină în perioada lunii Ianuarie 2014, aducând o interfaţă şi mai bine optimizată pentru folosirea cu ecrane touch.

Între timp, Windows 8 va primi o actualizare ce poartă numele de cod Windows Blue. Programat pentru acest an, upgrade-ul include multe din funcţiile rezervate pentru Windows 9 şi are menirea de a uşura aşteptarea până când varianta completă va fi prezentată un an mai târziu în forma cunoscută momentan sub numele generic Windows 9.

Sursa : Go4IT



Share:

sâmbătă, 16 martie 2013

[D]Windows 7 Ultimate SP1 x64

Cod de activare
+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+
22TKD-F8XX6-YG69F-9M66D-PMJBM
+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+


Share:

miercuri, 20 februarie 2013

[D]Dr.Windows

Creați-vă propriul mesaj de eroare cu Dr. Windows.Dr. Windows este un program freeware,vine cu 50 de mesaje ferestre amuzante și poate fi îmbunătățită prin casete de mesaj self-made.Dr. Windows este amuzant și ușor de folosit, dar are aproape nici o utilizare practică.
Descarca-l!!


Share:

[D]Desktop Graffitist


Desktop Graffitist este o unealta mica si usoara pentru utilizatori care permit infrumusetarea ecranului cu lucrari de arta proprii in stil graffiti.

Desktop Graffitist iti permite sa spreiezi vopsea pe ecran, si orice altceva ce apare pe ecran.Unealta poate fi folosita pentru a impiedica stresul si plictiseala.
Pe langa acestea, programul este bun de asemenea pentru a lasa mesaje haioase pe computerele celorlalti.

Desktop Graffitist este o unealta mica si usoara pentru utilizatori care permit infrumusetarea ecranului cu lucrari de arta proprii in stil graffiti.
Share:

[D]Desktop Games


Aţi dorit vreodată să vă distrugeţi desktopul?

Sunteţi stresat la serviciu, vă enervează Windows-ul? Acest freeware vă permite să mai eliberaţi din tensiunea acumulată. Distrugeţi-vă desktop-ul - evident virtual. Alegeţi-vă arma dorită: ciocan, drujbă, mitralieră, aruncător de flăcări sau chiar termite!
DOWNLOAD
Share:

[D]PCSX2


Graţie lui PCSX2, acum este posibil să jucaţi jocurile de PS2 pe PC.

PCSX2 are toate plugin-urile şi accesoriile pentru a putea rula o mare parte dintre jocurile de PS2. Creatorii PCSX2 îşi îmbunătăţesc în continuare proiectul şi cresc numărul de jocuri suportate. O listă completă a acestora se găseşte pe site-ul producătorului.

Cu fiecare versiune PCSX2 devine mai bun spre satisfactia celor care-l folosesc.
Download
Share:

[D]Typing Master Pro


Linia de produse de la TypingMaster Inc. va aduce o gama variata de unelte care va ajuta sa va insusiti si sa dezvoltati tehnica tastarii rapide, eficiente si fara efort.

Dati potentialul maxim mainilor voastre insusind o tehnica de a tasta usor, rapid si eficient cu TypingMaster Pro.
Indiferent in ce domeniu activati daca sunteti nevoiti sa utilizati calculatorul si aveti in fata tastatura si ecranul veti simti o frustrare cand nu tastati cu toate degetele ambelor maini.
Este din ce in ce mai adevarata afirmatia ca vom invata mai intai sa tastam si apoi sa scriem sau ca a tasta este echivalent cu a scrie.Deci sa folosim cele 10 degete in mod relaxat si in scurt timp de la inceperea cursului vom constata un randament mai mare al muncii noastre.
Lectiile sunt concepute de la simplu la complex si durata lor se poate stabili in functie de timpul alocat fiecarei persoane in parte.
-Progress Statistics-Pe parcursul insusirii tehnicii veti avea posibilitatea sa va monitorizati progresul.
Aveti posibilitatea sa exersati si sa reveniti asupra elementelor la care intampinati dificultati. 
-Progress Statistics-Grafice si unelete de masura va ajuta sa faceti comparatii precise asupra fiecarui pas facut pana cand veti ajunge aproape de "ideal".
Sfaturi si indrumari gasiti la tot pasul.Primiti indicatii ce anume trebuie sa faceti si mai ales cum este corect sa va atingeti scopul final.
-Typing Games-4 jocuri diferite ofera un mod placut si relaxant de a recapitula cele invatate in timpul unei pauze intre lectii.

Lectiile sunt bine organizate iar la sfasitul fiecarei etape importante va puteti examina sau reexamina in vederea trecerii testului care este si recunoscut ca valoare.
Celor interesati le sunt propuse mai multe solutii de catre producatori.
Alegeti in functie de nevoile specifice si veti observa flexibilitatea ofertei pentru fiecare produs in parte.
Tabel comparativ se poate vedea aici.
Download

Share:

marți, 19 februarie 2013

[D]PC Auto Shutdown

Programezi calculatorul sa se inchida, restarteze sau sa intre in modul de hibernare la un timp setat de tine.


PC Auto Shutdown este un software ce te ajuta sa iti inchizi PC-ul, sa-l restartezi, sa intre in modul de hibernare sau sa-i dai log off la un anumit timp specificat de tine. Poate chiar sa-ti inchida calculatorul la un timp specificat de tine chiar daca nu exista nici un user logat sau daca calculatorul este in standby. Iti ofera numeroase posibilitati de a programa oprirea acestuia, zilnic, saptamanal sau doar o singura data. In timp ce calculatorul se inchide programul iti poate goli Recycle Bin, fisierele temporare, history-ul, cookies, din Internet Explorer, documentele recente, toate acestea pentru a-ti asigura un plus de performanta si pentru a-ti proteja intimitatea.
Un calculator normal lasat aprins in fiecare zi iti poate folosi 70$ din energie pe an. Inchis noaptea si in weekend-uri acesta iti foloseste doar 20$ din energie pe an. PC Auto Shutdown ajuta utilizatorii sa economiseasca electricitate si sa inchida calculatoarele la un timp prestabilit.

Programul PC Auto Shutdown este excelent pentru uz personal dar si in cadrul firmelor. Va ajuta sa economisiti energie electrica fiindca programati ca PC-ul d-vostra sa se inchida la ora stabilita.
Noua versiune este compatibila cu Windows 8.
Descarca!
Share:

[D]Funny Voice

RECLAMA TA AICI!!!


FunnyVoice este un software gratuit cu care vă puteţi modifica vocea.
Vreţi să chiţăiţi ca un şoarece sau să rageţi ca un urs? Tot ce vă trebuie este un microfon. Doar instalaţi acest program Funny Voice gratuit şi gata! Este ideal pentru chefuri!
Merita sa testati acest software.
Descarca-l!!!
Share:

Traduce pagina

Total vizite postari