duminică, 1 iulie 2012

SPIONAJ: Primele fotografii cu Opel Adam

Incepand din aceasta toamna Opel revine in forta in segmentul mini. Insa, cel mai mic Opel nu va fi un model low-cost, ci un mini de lifestyle, in stilul lui Fiat 500.La baza noului Adam sta o versiune mai scurta a platformei lui Corsa. Cu 3,70 metri, Adam va fi mai scurt cu 30 cm decat Corsa, promitand o masa la gol de sub 1000 kg in versiunea cu motorul in trei cilindri si 1000 cmc.Trenul de rulare va fi clasic pentru acest segment, cu punte fata de tip McPherson si punte spate semirigida. De la Astra si Insignia vor fi preluate sistemele moderne de asistenta. Astfel, optional, Adam va beneficia de sisteme de asistenta pentru pastrarea benzii de mers, pentru prezenta unei masini in unghiul mort, pentru parcare, pentru recunoasterea semnelor de circulatie si de un sistem similar lui City Safety de la Ford, VW sau Volvo. Tot extrapret vor fi disponibile jante mai mari si faruri bi-xenon, dar si caroserie vopsita in doua culori si mai multe elemente cromate, ca in anii ‘60.In discutie sunt trei niveluri de echipare numite simpatic Glam, Jam si Slam. Pe langa acestea, Adam va dispune de numeroase posibilitati de personalizare care includ printre altele 25 culori exterioare, cu 10 mai mult decat la Corsa. Opel se mandreste nu doar cu exteriorul ci si cu interiorul, care va fi la fel de nobil ca cel al mult mai scumpului Insignia.Adam nu este doar un mini de oras, ci un model cu patru locuri veritabile si doua usi, destinat clientilor care cauta o masina stilata si pe care o utilizeaza si pentru deplasari mai lungi. De aceea, Adam va fi disponibil cu o paleta larga de motorizari din panoplia lui Corsa. La start, se va oferi cunoscutul motor de 1,4 litri de 87 si 100 CP, iar in 2014 va aparea complet noul propulsor in trei cilindri de 1 litru si 75 CP, ce promite un consum mediu de 4,5 l/100 km. Din aceeasi familie va urma un motor cu patru cilindri de 1,2 litri si 105 CP, care va avea un consum de 4,9 l/100 km. Motoarele vor fi cuplate standard cu o cutie manuala cu 6 trepte, optional urmand a fi oferita una automata cu dublu ambreiaj si tot 6 trepte.


Share:

0 comentarii:

Traduce pagina

Total vizite postari