Portalul de socializare Facebook este accesat, la ora actuală, de peste 3,6 milioane de utilizatori români, ceea ce reprezintă o acoperire de 16,85% în populaţia totală, relevă cele mai noi date publicate de facebrands.ro, singurul site care monitorizează oficial paginile Facebook în România.
Conform statisticii, din numărul total de internauţi români, aproape jumătate (49,57%) accesează Facebook, iar din punct de vedere al vârstei celor care deţin un astfel de cont, 33,7% se încadrează în grupa 18-24 de ani.
Pe poziţiile următoare se clasează utilizatorii care au între 25 şi 34 de ani (31,3%) şi cei care se încadrează la nivelul 13-17 ani (15,8%).
Peste pragul de 10 procente se regăsesc clienţii români de Facebook cu vârste între 35 şi 44 de ani (12,9%).
În ceea ce priveşte datele demografice în funcţie de sex, femeile deţin supremaţia cu 50,28%, în timp ce 49,72% sunt bărbaţi.
Din datele prezentate duminică de către sursa citată, la 1 ianuarie 2010, existau în România aproape 520.000 de utilizatori de Facebook.
Facebook, portal care numără circa 700 de milioane de utilizatori în întreaga lume, dintre care 160 de milioane în Statele Unite, este de departe reţeaua cea mai populară, relevă datele furnizate Agerpres de compania ComsCore.
duminică, 31 iulie 2011
Home »
» Numărul utilizatorilor români de Facebook a ajuns la peste 3,6 milioane
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu