joi, 31 ianuarie 2013

Seat Ibiza Cupra facelift

Cea mai puternică versiune a lui Seat Ibiza facelift păstrează denumirea Ibiza Cupra, dar vine cu un aspect agresiv care promite să evidenţieze maşina în segmentul citadinelor hot-hatch.
După dezvăluirea conceptului Ibiza Concept la Salonul Auto de la Beijing, ne aşteptam să vedem versiunea de serie a hot-hatch-ului spaniol de clasă mică la Salonul Auto Paris 2012, însă producătorul iberic a considerat că noile Leon şi Toledo sunt premiere suficiente.
Acum, însă, în apropierea sărbătorilor de iarnă, pasionaţii sunt gratulaţi cu Seat Ibiza Cupra facelift, care, din fericire, este aproape identic cu conceptul premergător. Ceea ce este foarte bine, deoarece Ibiza Cupra arată foarte sportiv.
Partea frontală capătă o puternică individualitate datorită luminilor LED integrate reuşit în faruri, în timp ce fanta inferioară din spoiler aduce o puternică impresie de forţă în peisaj, aşa cum se întâmplă cu spoilerul spate, dominat de difuzorul mare în mijlocul căruia tronează evacuarea trapezoidală.
Ibiza Cupra este prezentat în versiunea cu 3 uşi, care se apropie mult mai mult de ideea de coupe decât vărul Polo GTI, mai ales dacă remarcăm jantele de 17 inci şi garda la sol coborâtă, precum şi etrierele vopsite în roşu ale sistemului de frânare AP Racing (oferit opţional).
Sub capotă, Seat Ibiza Cupra păstrează micul turbo pe benzină 1.4 TSI de 180 CP şi 250 Nm, care îi conferă performanţe bune: 6,9 secunde până la 100 km/h şi o viteză maximă de 228 km/h, dar şi un consum de 5,9 litri/100 km. Ibiza Cupra este dotată standard cu DSG (cutia automată cu dublu ambreiaj), dar şi cu diferenţialul blocabil electronic XDS.
Sursa: Ireal-Game



Share:

miercuri, 30 ianuarie 2013

Top Gear + un gps in romana = =))

La 1:53 vocea GPS-ului repeta IESITI... De fapt toata faza se desfasoara in jurul cuvantului IESITI care, fonetic, pentru vorbitorii de limba engleza este obscen. De fapt nu este vorba doar de sensul cuvantului "shits", ci si de particula "ie" scris "YE". Pentru vorbitorii de engleza "YE" reprezinta un pronume, care inseamna "voi" ("you"), si care inca este folosit in anumite contexte/dialecte. Prin urmare IESITI pentru ei suna ceva de genul YE SHITS adica VOI CACATILOR
                            .
Share:

luni, 28 ianuarie 2013

Allexino & Starchild- Joanna

Share:

Cum sa nascut Dacia Sandero.

Sandero, una dintre cele mai de success maşini ale Renault, nu ar fi trebuit să existe. Nu era în planurile constructorului francez. Omul care a creat-o, fostul director de design al grupului povesteşte cum a apărut.

Twingo, Scenic şi...Sandero. Acestea sunt proiectele de care este mândru Patrick Le Quement, fostul director de design al Renault, după cum a declarat într-un interviu acordat publicaţiei franceze Caradisiac.

De ce Sandero? Pentru că, după cum spune fostul designer, maşina nici măcar nu ar fi trebuit să existe în forma pe care o ştim noi acum. Ar fi trebuit să fie doar un Logan puţin stilizat. Iată cum a apărut Sandero, o poveste mai puţin cunoscută, după cum spune chiar Patrick Le Quement. 

“Sandero a fost un proiect realizat în condiţii foarte dificile. S-a vorbit despre Sandero mai puţin decât despre Logan, dar această maşină a devenit vârful mondial de lance al Renault, servind şi ca punct de plecare pentru Duster” spune designerul.

“La început, ni s-a cerut să luăm un Logan, căruia să-i păstrăm liniile, să-l modificăm foarte puţin şi pe care să-l facem în cinci uşi. Proiectul s-a făcut, dar am atras atenţia că, realizat aşa, ar fi condus la o maşină oribilă. Dar, cum oamenii care se ocupau de proiect mi-au spus că nu sunt bani pentru altceva, l-am făcut: la Guyancourt (principalul centru de cercetare şi design al Renault-n.red.) am dezvoltat acest Logan în cinci uşi. Dar, în centrul nostru mai mic de la Barcelona, am făcut o a doua machetă, secretă, doar pe calculator.

La prezentarea proiectului (Loganul în 5 uşi-n.red.) l-am atenţionat pe responsabilul de proiect că am şi această a doua machetă. Evident, vehiculul urma să coste mai mult, dar potenţialul comercial era cu mult mai mare. A vrut să-mi interzică să-l arăt mai departe. Singurul meu şef era însă preşedintele Renault. Schweitzer (Louis Schweitzer-CEO al Renault în perioada 1992-2005-n.red) a fost puţin jenat dar mi-a spus totuşi să-i arăt macheta. După doar patru minute, proiectul a fost aprobat. Directorul de marketing de la acea vreme a exclamat: “Nu ştiu cât ne va costa, dar sunt sigur că se va vinde” a spus fostul designer şef.

Sandero a fost lansat pe piaţă la sfârşitul lui 2007 şi a devenit unul dintre cele mai de succes produse ale Renault. Sandero 1 a fost este asamblat în şase fabrici, începând cu România şi terminând cu America de Sud. Anul trecut, a fost lansată a doua generaţie Sandero, care se produce în uzinele Renault din Mioveni, (România) şi Casablanca şi Tanger (Maroc). De când a fost scos pe piaţă şi până la sfârşitul anului trecut s-a vândut în peste 1,1 milioane de exemplare. 
Share:

Traduce pagina

Total vizite postari