Este al patrulea an şcolar consecutiv în care Consiliul Local Câmpina acordă burse de performanţă pentru elevii merituoşi, aflaţi în an terminal la liceele din municipiu. O bursă de performanţă este în cuantum de 200 lei pe lună şi de ea beneficiază elevii care au rezultate foarte bune la învăţătură şi media 10 la purtare. În cadrul şedinţei de la sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Local a decis ca în anul şcolar 2013-2014 să fie acordate 30 de burse de performanţă, după cum urmează: 10 la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, 10 la Liceul Tehnologic Energetic, 6 la Colegiul Tehnic Forestier şi 4 la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”. Comisia de acordare a burselor va fi formată din consilierii locali Marian Dulă, Rodica Papuc, Luminiţa Dumitrescu şi Daniel Ioniţă, împreună cu directorii liceelor câmpinene. Această comisie va stabili lista nominală a beneficiarilor burselor de performanţă, pe baza recomandărilor făcute de conducerea fiecărei unităţi de învăţământ în parte. Poate părea paradoxal faptul că la Colegiul Grigorescu şi la Liceul Energetic se acordă acelaşi număr de burse, în condiţiile în care, de exemplu, procentele de promovabilitate de la bacalaureat diferă foarte mult (CNNG – 99,33%, Energetic – 72,40%). Şi oricum, CNNG este etalonul învăţământului liceal din Câmpina. Totuşi, după cum s-a explicat în şedinţa CL, numărul de burse se stabileşte în funcţie de numărul de clase şi de elevi din anii terminali
Se afișează postările cu eticheta Turbo Economy. Afișați toate postările

duminică, 6 octombrie 2013
vineri, 12 aprilie 2013
TOP 10 cele mai bogate tari din lume
Locul 10 : Austria cu PIB pe cap de locuitor de 39.711 dolari , avand o populatie de 8.41 milioane de persoane, dintre care majoritatea vorbesc germana, industriile principale din Austria sunt legate de construcţii, alimente şi metale.
Locul 9 : Irlanda cu un PIB pe cap de locuitor de 39.999 dolari şi o populaţie de 4.58 milioane. Principalele industrii sunt cea metaliferă, alimentară şi textilă.
Locul 8 : Olanda este cunoscută pentru rata scăzută a şomajului şi un PIB pe cap de locuitor de 42.447 dolari. Această ţară are o populatie de 16.68 milioane şi industriile sale principale includ agricultura, prelucrarea metalelor şi produsele de inginerie. De asemenea a fost tara care a organizat Cupa Mondiala din 2010 .
Locul 7 : Elvetia cu un PIB pe cap de locuitor de 46.424 dolari, la o populatie de 7.86 milioane. Economia lor se bazează pe turism, maşini şi substanţe chimice.
Locul 6 : SUA având un PIB pe cap de locuitor de 47.084 dolari. SUA este însă una dintre cele mai populate ţări din lume, cu mai mult de 310 milioane de locuitori. Industriile sale principale se bazează pe petrol, oţel şi construcţia de autovehicule.
Locul 5 : Singapore , ţară în Asia de Sud formată din 63 de insule, însumează 5.070.000 de locuitori. PIB-ul ţării pe cap de locuitor este de 56.797 dolari.
Locul 4 : Norvegia are un PIB pe cap de locuitor de 56.920 dolari, la o populaţie de 4.97 milioane de locuitori. Statul deţine domenii strategice ale economiei, cum ar fi petrol şi gaze naturale.
Locul 3 : Emiratele Arabe Unite , stat compus din şapte emirate şi guvernat de un preşedinte, se mândreşte cu un impresionant PIB pe cap de locuitor de 57.744 dolari. Ţara are 8.26 milioane de locuitori şi prosperă din petrol, produse petrochimice, aluminiu şi ciment.
Locul 2 : Luxemburg ,una dintre cele mai mici ţări europene, are un PIB pe cap de locuitor de 89.562 dolari. Marele Ducat al Luxemburgului are 0.51 milioane de locuitori, vorbitori a trei limbi: franceză, germană, şi luxemburgheză.
Locul 1 : Qatar are un PIB pe cap de locuitor 91.379 dolari şi 1.69 milioane de locuitori. La fel ca multe ţări din Orientul Mijlociu, producţia de ţiţei şi rafinarea joacă un rol important în industria sa.